Nu știam că poți plânge
Cu lacrimi dulci de sânge
Lacrimi moi și diafane
Curgând lin pe pielea-ți moale.
Te chinui ca o biata fiară
Ducând în tine cea mai grea povară
În lanțuri reci de
Suntem crepusculi în comparație cu Tot,
De aceea trebuie să-i fim recunoscători pentru ce împărtășește;
Să-i soarbem tăcerea-i de gând, neîntrerupt;
Ea este esență a vieții noaste.
Culoare mută
O floare încet se apleacă -
Dar poate ea nu este moartă -
Încep petalele să îi pălească -
Dar poate ea nu este moartă -
Cad una câte una grele
De povara ei cerească -
Dar poate ea nu este
Îngândând pe rând, pe rând
Îngânând încet un gând
Și plângând cu vaiet blând
Zborul fluturilor plăpând.
Pe pridvor ies fluturând
Mii de gâze mici mimând
Un etern joc și țipând
Și țipând pe
