Eterna suferință
Nu știam că poți plânge Cu lacrimi dulci de sânge Lacrimi moi și diafane Curgând lin pe pielea-ți moale. Te chinui ca o biata fiară Ducând în tine cea mai grea povară În lanțuri reci de
Confesiune despre Tot
Suntem crepusculi în comparație cu Tot, De aceea trebuie să-i fim recunoscători pentru ce împărtășește; Să-i soarbem tăcerea-i de gând, neîntrerupt; Ea este esență a vieții noaste. Culoare mută
Nemurire
O floare încet se apleacă - Dar poate ea nu este moartă - Încep petalele să îi pălească - Dar poate ea nu este moartă - Cad una câte una grele De povara ei cerească - Dar poate ea nu este
Afirmând
Îngândând pe rând, pe rând Îngânând încet un gând Și plângând cu vaiet blând Zborul fluturilor plăpând. Pe pridvor ies fluturând Mii de gâze mici mimând Un etern joc și țipând Și țipând pe