Alexandru Dan-Alexandru

sigur că primăvara avea să vină ca un tren suflător în alge pe un perete uscat de atâta plâns a iarnă. și pentru ca unirea să fie completă mai era nevoie de alegerea ei și la primăria capitalei

sub pielea lui ca o clepsidră s-au adunat cheaguri de valuri uitate de pas din paginile lor curgând poveste stors în pântecul mării pielea lui începe să evadeze marea se scurge în el

e dureros cum poezia îți intră câteodată în balcon eu n-am termopane e un balcon vechi stil 80 mi-am spus într-a douășpea îmi voi rupe pantalonii și tricoul vreau să se creadă că eu m-am bătut cu

produsul nostru scalar iubito este eu asta înseamnă ca tu ești 1 una ca o petală de dimineață căzută din noroi pe cer ca să-mi fugă umbra după colțul cu dumnezeu. și mai înseamnă ca suntem

(1.) vestiar după ora de sport. răzvan: dane, da tu nu te mai barbierești? nu mă. pentru că mă călugaresc. îmi înființez mănăstirea mea satanistă. păi cred că slujbele le facem duminică

astăzi au mai urcat în mormânt un cerșetor ce-a îndrăznit să curgă iubirea cu două căldări de dimineață mai spre sufletul lui și s-a fript la două călcâie mărginite de două cuvinte: noi si

masa judecătorilor se-ntindea ascuțit deasupra capului meu inerțiile se-așezau la masa de scris în formă de trecere a timpului tăcerile luau loc în culorile juraților. președinte:

îmi retrag la mulți aniul de anul trecut eminescule pentru că nu ți-ai ridicat măcar un deget la ziua mea pentru că ai avut impertinența de a nu mă iubi măcar anul acesta în care eu te iubesc

ca să terminăm de avut exterioare am deschis astăzi o mână și-n loc de vene am găsit scris și-n loc de oase am găsit cotoare coperți foi să îți citesc glasul nostru tot eu să te găsesc pe tine

S-a născut ca dintr-o rază care zboară, Fuge, moare, fără scop, doar să existe. Luminează pentr-o clipă milenară Și se stinge ca un vis, ca o poveste. Inteligența - al treișpelea apostol, Cu

în buzunarul drept port mereu o biserică goală de mic am învățat a nu ști ce înseamnă nu se poate fără acoperiș sau cuie trupul meu e parcă trupul unui iisus mort în care plouă nopțile fără

timpul este un drum pod dinspre neeu spre neeu iată că am apucat altul ce norocoși suntem iubito călcăm dinspre nenoi spre noi cărăruie printre abisurile dimineților negândite albastru ca firele

Scumpa mea, ochii mei se lovesc de cer când te caută și răniți, alunecă înspre gând, fără țipătul învățat în oglindă. În căderea lor lină, draga mea, sărută împăcați, pe sub pleoape, icoana

obișnuiam să mă consider poet al facerii lumii al scuturării întunericului de stele mă fascina ideea întunericului pur acoperă-ți buzele tu nu-ți aduci aminte tu nu știi te-am găsit în coșul în

Fir de soare se îneacă-n Liniștea rațiunii pure. Veștejit, un cântec \'cearcă Ce-i în inimă să fure. Plânge cerul ca-nainte Și ca după un război.Eu, Cu gândurile sparte, Nu mai știu de sunt

când m-am așezat pe ceas timpul a-nceput haotic să urle ca un iulie deshumat în jurul meu dintr-o sticlă de geam primăvara iși doarme sfârșitul în mine printre pereți transparenți de