Uneori, închid ochii și alerg într-o vară rămasă neatinsă, în care încă nu m-ai rănit. Am părul despletit în vânt; rochița ușoară valsează în jurul trupului meu. În urma umbrei mele nu rămâne nimic
Cu tot frigul toamnei in ea și cu umilința frunzelor care se târăsc căzute... pășea cu teamă, spre viață, surâzând... absurdului.
Privea absentă... căutând răspunsuri incolore într-un ocean de
Plimbare fară țintă... singură și pustie.
În orașul trist, te-am cunoscut pe o alee... fară nume.
Unde... ochi-ți cât jumătate din cer, purtau eșarfe sângerii și nicio pelerină de ploaie !
Împletește-mi brațele cu plictis,
sărută-mi răsăriturile... tălpilor !
Coase-mi pe ochi... nemurirea.
Retează-mi trupul,
într-o îmbrațișsare dincolo de înfrangere...
Cărare a
AT