Proză
Vara aceea...
1 min lectură·
Mediu
Uneori, închid ochii și alerg într-o vară rămasă neatinsă, în care încă nu m-ai rănit. Am părul despletit în vânt; rochița ușoară valsează în jurul trupului meu. În urma umbrei mele nu rămâne nimic frânt. Trec printre macii toți cu brațele larg deschise, ca și cum aș putea cuprinde tot ce mi-a lipsit.
În zare aud râsul meu uitat. Îl urmez prin iarba înaltă până la fata care credea că florile primite sunt începutul unei întregi grădini. Aș vrea s-o strâng la piept. Să-i scot așteptările din palme și tristețile din priviri. Dar ea îmi zâmbește și aleargă mai departe, cu vara întreagă înainte.
Îi las vara aceea… doar aceea! Eu mă întorc cu anii care au durut, pe care ea încă nu-i cunoaște. Gândurile toate vin cu mine, dar ele se întorc mereu către căsuța mică în care visam să îmbătrânim.
Închid ochii mai strâns. Aș vrea să aud numai vântul, dar în foșnetul petalelor încă te aud promițând…
Macii se leagănă… Îi privesc până când roșul lor se tulbură și nu mai știu dacă plâng femeia care sunt sau fata care nu se mai întoarce.
005
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alexandra Ticu
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 187
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandra Ticu. “Vara aceea....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandra-ticu/proza/14205997/vara-aceeaComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
