Poezie
Despre neputința de a vorbi
1 min lectură·
Mediu
Toate lucrurile le-am pierdut
În gerul unei dimineți aprinse
Când căutam prin praf și fum
Două creioane înnegrite.
Și le-am găsit sub patul meu,
Înlăcrimate ca mereu,
Cu roșii crestături în piele
Și găuri negre de tăcere.
Și-am vrut să scriu, dar n-am găsit
Nici foi și nici un loc unde să stau
Așa că mi-a venit să plâng
Și brusc am amuțit.
Și se uitau la mine toți.
Acoperișul de gudron și norii
Întortocheați în vid
Și cerul și toți chiorii
Și mă-ntrebau șoptit:
„ De ce nu scrii… ?”
Nu știu de ce-i atât de greu, de ce se uită cu mirare
Că iarăși fac pe Mutulică și stau ca bolovanu’ în spinare
Că iar n-am inspirație divină…și alte mărunțișuri goale..
Eu pur și simplu nu vreau să vorbesc…când n-am o foaie .
001.642
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alexandra Onofrei
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 135
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandra Onofrei. “Despre neputința de a vorbi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandra-onofrei/poezie/1816205/despre-neputinta-de-a-vorbiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.