Poezie
Suflet banal
1 min lectură·
Mediu
De ce să mă ții minte?
Nu vreau, nu vreau
să mă ții minte.
De ce să ții în minte
atâtea culori și atâtea visuri
pe care doar le-am pomenit în joacă…
De ce să ții minte un infinit
cu riduri, pentru că vezi tu…
cuvântul „pururi” e până la urmă
un eufemism.
De ce să ții minte coji de nucă zgrunțuroase
și frânturi de avocado pe mâneca ta bolnav-albastră?
Șterge-le!
Și de-acum încolo promite-mi
să mănânci numai cireșe.
Promite-mi.
Nu. Eu nu vreau să mă ții minte.
Vreau să mă ții suflet!
Þine-mă suflet
până când n-ai să te mai uiți pe geam
cu mine-n loc de ochi,
până când în loc de ochi o să ai vipere,
până când toate acestea
o să dispară treptat, tăcut,
sub miez de lună.
001457
0