Poezie

Păsările

1 min lectură·23 iunie 2009

Mediu

Mi-e somn,

sprâncenele mi se închină,

vântul de praf mi le alină

și-ncerc să mă agăț în vise,

încerc s-adorm.

Dar somnul,

n-o să fie nici de data asta

decât un sedativ gratuit,

un colorant efemer,

un trecător muritor.

Și nopțile astea stupide

fără aripi și fără miros,

se vor topi lucide

când ai să vii tu-napoi…

…și-ai să mă agăți în fugă

de cureaua ta de piele,

ai să-mi spui

că n-am nevoie de aripi,

căci eu și cu tine,

suntem două aripi

de care n-o să se atingă

nici vremea tuberculoasă,

nici păsările înseși,

căci sunt atât de grele cu penele lor,

și noi, suntem atât de departe

măcar de a fi,

măcar de a fi niște vise.

001.592

Alexandra Onofrei. “Păsările.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandra-onofrei/poezie/13893429/pasarile

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.