Te zvârcolești de când te știi
și de când nu te știai,
luptându-te cu lichidul amniotic.
Tu ești ăla care nu simte
mirosul de țărână și care
crede ca nebunu’ că
Dumnezeu a dat, Dumnezeu a
Eram intinși pe așternutul alb, în întuneric și știam, fiecare, în sinea lui, că orizontul este diform, monocromatic.
Trezită de \"tic-tac-ul\" ceasului, ți-am ridicat de pe pernă capul
Ieri parcă a fost luni... sau marți?
Dumnezeu știe cât timp se va risipi...
Mănânc din zile ca din pâine,
fără să le simt gustul, mirosul, forma.
Vârteje de secunde trec pe langă urechea
Care
AM