Poezie

Tămâie

... măcar de-ar fi duminică!

1 min lectură·29 ianuarie 2008

Mediu

Ieri parcă a fost luni... sau marți?

Dumnezeu știe cât timp se va risipi...

Mănânc din zile ca din pâine,

fără să le simt gustul, mirosul, forma.

Vârteje de secunde trec pe langă urechea

Care captează onomatopee în loc de cuvinte,

Iar mâna aruncă pe mine haine

fără o culoare anume,

fuste care acoperă cearcănele vineții

dintre genunchii goi.

În scurtele momente în care ațipesc

mă transformă șarpele in păpușă,

îmi prinde copci una câte una,

le țese ca pe o pânză de păianjen.

În diminețile fără cafea cu vise spulberate

îmi scot cuvintele din gură cu drujba,

nu-mi mai ajunge cleștele...

nu mă mai recunoaște nici cearșaful

când îl mototolesc singură, cu palmele goale.

Se îngrămădesc gândurile la ușă, iubitule,

anemice, galbene, stâncoase,

cu ochi vicleni. Mă pândesc cu fiecare

adiere de vânt în care simt miros de tămâie,

macar de-ar fi duminică!

...nu îmi mai suport venele alungite,

prinse de crengile copacilor... plec,

Plec să fumez o țigară în Rai.

001.945

Alexandra Marinescu. “Tămâie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandra-marinescu/poezie/1765358/tamaie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.