Poezie
În aether
1 min lectură·
Mediu
Mă bate-un gând
să fug în lume
Pic, pic, pic
picură seara din paharul de ciocolată,
băiatul de la percuție
lovește în ritmul respirației gândului meu.
Licuricii din ochii celorlalți se aprind, se sting, se aprind.
Þigara uitată între degete, între cuvinte, se fumează singură.
Alb, negru, alb negru, alb-negru și cântă...
în ritmul nedumeririi si-al surprizei.
În sfârșit tac
am luat sufletul între palme și l-am adormit ca pe un pui de găină,
mă așez în locul lui pe jos,
cu picioarele goale pe dalele de piatră
mi-e rece și-mi place...
E fum de țigară în jur și scaune roșii cu oameni frumoși
și părul meu cuprins de seară
Îmi vibrează senzațiile și gândurile
muzica urlă...atâta liniște!
A crescut în mijlocul nostru
un copac galben de lumină
Cineva a găsit momentul plâns în sinea altcuiva
și tu-mi aduci aminte
de sunetul viorii
care e pe punctul de a articula cuvinte...
002.246
0
