Poezie
Furtuna
2 min lectură·
Mediu
Azi-noapte, în furtună am auzit
Un glas strigându-mă necontenit
Ce mă ademenea pe fereastră să privesc
Jocul fulgerelor cel firesc,
Dar același glas zguduitor
Mă face acum să tresar ușor,
Iar muzica furtunii îmbietoare
Mă retrimite-n profunda mea visare.
Visez...
Dar din imprudența mea
Am uitat să mă feresc de fulger,
Și am pornit încet spre lumea
Unui cântecel de tunet.
Muzica îmbietoare
M-a lăsat chiar să surzesc,
Iar lumina scânteietoare
M-a lâsat chiar să orbesc.
Cum picăturile de apă îmi udă corpul,
Tot ele mi-au sfașiat încet și buzele,
Iar când fulgerul îmi va străbate trupul
În suflet îmi voi aminti numele.
Fulgerul îmi poate arde pielea,
Iar de tunetele vin odat’ cu pulsul meu
Încet, încet se va simți și lenea
Pulsațiilor din corpul meu.
Ș-acum totul se topește,
Totul se preface-n scrum
Mâini, picioare, capul, trupul,
Sunt toate acum doar praf și fum.
Dar sufletul meu nu dormitează
El simte toată suferința,
Cu toate că partea ce visează
Încearcă să aprindă iar dorința.
Și fiindcă tot ce-a mai rămas,
Nu se poate atinge sau vedea
Tot dispare-ntr-un pas,
Toata suferința mea.
Și odată cu ea și sufletul
Rămânând singur doar gândul,
Căci va rămâne-n univers,
Iar din rapidul sau mers
Va fi captat de altcineva
Ce va ști tot depre viața mea.
001834
0