Alexandra Alb Tătar

V-am scris un comentariu care nu a apărut. În esență, m-am referit la atitudinea creativă, la gândirea divergentă prin opoziție cu fixitatea, la rigiditatea care v-ar putea împiedica să deveniți mai flexibil și în acord cu noul și v-am dedicat poezia \"Prin filtrul tău\". Pe de altă parte, aveți tot timpul să ajungeți atât înțelept, cât și profund; aveți libertatea să vă alegeți călăuza.

Felicitări, sunt sincere!:) În definitiv, subiectiv sau nu(orice părere e liberă să circule), sunteți amuzant.

Apreciez sugestia, domnule Adrian Munteanu. Desigur, îmi place viziunea pe care o aveți, dar bănuiesc că ați crezut că nu am realizat faptul că ultimul vers al strofelor are 12 silabe, nu 10. Așa am vrut să fie- a fost un capriciu. Neliniștile sunt vârcolacii copiilor din noi- în freamătul creației, nu mai realizăm uneori dacă suntem sau nu comprehensibili, dacă esteticul acesteia este conform esteticului sufletului...
Numai bine!

E o poezie pe care-am scris-o în 2000 și am trăit-o cu intensitate, fiindcă e dedicată Lui, fiindcă simt că Lui îi place, și aș vrea să cred că muza mea reprezintă tot ceea ce vine de la El. El nu are nevoie de vers alb, nici de exprimări ridicate pe calapod, tocmai de aceea e o poezie cu un veșmânt care poate părea naiv, o poezie caracterizată prin simplitate, deci nu văd cum de-ai înțeles că m-aș complace. Iubesc rima și-aș spune așa cum simt că aș spune. Mulțumesc de sfatul care cred că e bine intenționat, cât și de urare, dar consider că nu de noroc avem nevoie, la fel cum cred că nimic nu e întâmplător, că totuși nu aș fi putut fi altcineva decât eu însămi... Ceea ce îți urez eu este inspirație divină.

cu tot cu evantaiul e o căldură atipică un alt fel de surâs am o stare pot să mai rămân în miezul acestui fruct exotic oricum dacă se trece la contemplare la un moment dat se face cu trupul sprijinit de pereții de scânduri care n-au cum să nu fie priviți altfel decât mereu altfel

Suntem probabil în aceeași luntre... vâslele diferă. Mulțumirile, așadar, sunt de prisos. Deci multă lumină și inspirație!

Cred că Sonetul 63 își propune să ridice steagul moralității... în simplitate, în transparență se găsește Calea...
La foc încet totuși fierbe neobosita autocritică, dezvăluind o tendință psihanalitică și o subtilitate a confesiunii care impresioneză puternic.

Mă gândeam să merg la Cenaclul din Turn... Joia aceasta nu pot, dar îți mulțumesc de invitație. Numai bine!

O poezie bine construită, la granița dintre dezamăgire și virtutea aceasta în care ne înfigem unghiile și dinții și ochii și proiecțiile și... care se numește speranță. Nici nu știu dacă lipsea sau nu, dacă mai conta sau nu țipătul nou-născutului...

\"Starea aceea de grație\" surprinsă... indusă... contemplarea frântă pentru că poetul nu se poate disocia de psiholog... ființa admirată și limitele ei, natura ei duală, egocentrismul, umanul... într-o poezie care se încheie grațios și simplu, surprinzând prin originalitatea poetică...

\"iar eu îți smulgeam insurgent nasturii, bluza, sutienul,
îți deschideam pieptul și mă priveam în ochi\"
Să te descoperi pe tine însuți după un amor sălbatic cu cea care îți e mamă... Poate nici Tracy Chapman nu s-a abandonat astfel... dulce poezie, ce te mai iubim...

Surâd acestei poezii, m-a încălzit... cred că ai reușit să induci dorința de eliberare de toate măștile, starea aceea în care individul încuvințează căderea veșmintelor care se scuză că nu reușesc să rămână pe el, când o voce interioară îi spune: \"Deci așa... iată-ne dezbrăcați, iată-ne fără falsele scuturi\"... Probabil că ceea ce am simțit eu citindu-ți poezia - o chemare în exuberanță - nu a fost în ton cu trăirile tale când ai scris-o - paradoxal, fiind parcă desprinsă dintr-o perioadă a vieții mele, fapt care constituie și motivul pentru care am simțit-o atât de aproape.

Cel mai important pas este să-ți dorești. Cred că ruga ți-a fost ascultată, dacă există dorință, căci, dacă tu ești o creație- una minunată, fie și din perspectiva autocriticii și a sincerității tale- există și un Creator.

Ființa care își cercertează toate ascunzișurile, într-o continuă căutare, se surprinde în atâtea registre... E atâta psihologie și filosofie în aceste sonete, e atâta pace chiar și când aparent e zbucium, e alunecarea dulce prin fluidul lor și staționările pe trepte ale analiticului; găsesc remarcabil cum autoanaliza dvs. devine pentru ceilalți prilej de introspecție.

E doar un joc ce ține de natura umană... Durerea și extazul, imaginile, trăirile de care nu te poți disocia și cele care și-au luat zborul spre țările reci, defulările și refulările, raționalul și instinctualul unei ființe care nu e capabilă decât de o imagine deformată sunt surprinse într-un moment de o intensitate emoțională fantastică, într-o poezie care alunecă atât de ușor, care ridică întrebări conștiinței și care te poate purta acolo unde bat clopotele înțelepciunii.

Mă bucură faptul că ți-a plăcut. Eu cred totuși că în versul la care faci referire se găsește cheia poeziei.

cântă-mi poet din vioară
să rup uimită spre tine
scânteia din mine
cântă-mi cu patos amurgul
cu-a ta dăruire
precum demiurgul

\"Talentul, regăsit, cu neputință
Încearcă să ascundă vechea taină...\"
Sunt plăcut impresionată de faptul că un comentariu de-al meu a reprezentat muza unei poezii cu o extraordinară forță de a induce contemplare, nostalgie, o poezie pe care s-o simtă oricine aproape, o poezie pe care s-o savurezi la fiecare recitire.

Inspirația pe care ai primit-o pentru a scrie această poezie a fost probabil cel mai frumos cadou de Crăciun. Îmi zburdă sufletul de fiecare dată când citesc o poezie creștină! Mă bucur pentru ceea ce simți... Cred că El s-a născut și în tine; să nu-L alungi...
...mai vreau...

Dăunează esteticului? Nu într-atât încât să-i distrugă farmecul, ba mai mult, cred că tocmai această \"nepotrivire\" conferă complexitate poeziei.
\"Eliberare\" respiră din aerul lui Goga(strofa întâi), cel eminescian(strofa a doua), e de o muzicalitate distinsă, induce o poftă de viață care te face să muști cu plăcere din ea.
Prima strofă aduce un zâmbet larg pe buzele cititorului prin filosofia simplistă, pozitivă asupra vieții(\"Și-a lapte muls, nefiert, cum este viața\"- vers desprins dintr-o ancorare în mediul rural). Strofa a doua, nostalgică, prilejuiește descoperirii: \"Și unde nu știam că am ajuns\"; meditația te invită să-i dansezi propriul vals: \"O vâslă ruptă și un lac ascuns/ Unde mergeam adesea eu cu tine\".
Următoarele două strofe sunt de o reverie euforică. Am savurat \"Ca o ciupercă largă în miceliu/ Să te îmbrățișez cu sporii mei de viață\". Sfârșitul aparține cadranului ludic prin care se instalează o stare de destindere.