Poezie
Ecouri impare
1 min lectură·
Mediu
Pornim cu ipoteze cariate,
Segmente-anesteziate pentru când s-or frânge;
Elanurile tot mai delăsate
Prezic că aria se va restrânge.
Ne împărțim iubirea matematic-
Soluția ce o găsim e mult prea hâdă.
Adiacențele se taie antipatic,
Ne disecăm spre o mulțime vidă.
Iubire-n perimetrele reduse...
Au mai rămas incongruențele amare,
Doar strigăte diametral opuse,
Multiplicându-se-n ecouri impare.
012795
0

Te mangai sfant pe fruntea ta lumina
Cu rani de ingeri risipite-n clipe
Se naste-n muguri viata noua, plina
Din rupte aripi se renasc aripe,
Te-am asteptat de visuri impletire
Si ras zglobiu cuminte slefuit
Si m-am nascut pe urma ta iubire
Sa-ti tin caus de palme la zenit,
Am fost plecat in iad sa strang tacere
Si am urcat din lume intre sfinti
Sa-ti fac pe veci, pe frunte mangaiere
De miere cu lumina pe ochii tai cuminti,
Am sa te repictez cu ochii mei
Si-am sa-ti sarut si urmele la glezne
Am sa ma dau si cailor sub sei
Sa-ti dau de stele drumuri fara bezne.