Poezie
Desprinsă din Rai
Exercițiu de relaxare I
1 min lectură·
Mediu
lumânări fără de ceară
cu un trup neistovit
cu văpaia jubilară
care ard la infinit
într-un lan de maci dansându-și a lor muzică ușoară
pentru mine-au răsărit
transparentă, moale trenă
pe-ale lor brațe zăresc
energiile-și emană
pe-ale lor valuri plutesc
și suav zâmbesc, cu șoapte parfumate, ce m-alină
și în râsete pufnesc
sunt făpturi nebănuite
cu un glas uluitor
cu mistere-nvăluite
ce m-atrag în dulce zbor
dup-atâta foame, simt că în cămările-mi golite
devin plin, dar mai ușor
mă hrănesc cu o căldură
cum nicicând n-am mai gustat
din celest, doar o frântură
desprinzând, m-a-ndestulat
dar deși cobor din slavă, azi revin în lumea sură
de iubire îmbibat
002.113
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alexandra Alb Tătar
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 108
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandra Alb Tătar. “Desprinsă din Rai.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandra-alb-tatar/poezie/52158/desprinsa-din-raiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
