Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@alexandra-alb-tatarAT
Alexandra Alb Tătar
@alexandra-alb-tatar
Poezie

Panta rhei

2 min lectură·
Mediu
împungea vântul cu vârful pantofilor ei de lac
tocurile roșii se înfigeau sfidător în zăpadă
acum nu mă mai bate nimeni, gândea
nici măcar viscolul
doar purta palton Prada și fond de ten Mac
pe cer, luna se încovoia ca o sirenă cu solzi de aur
hmm, un gând o mai bătea totuși
căci mai văzuse luna asta cu mult timp în urmă
acum însă parcă se zbătea să-și iasă din solzi
și zbaterea asta o simțea dedesubt
de palton dedesubt de machiaj
întreaga lume era la picioarele ei dar
luna avea unica podoabă a cărei strălucire n-o mințea
toate se sting cândva
îi spunea
își amintea acum când a mai văzut-o
când o fetiță cu picioarele goale trecea prin zăpadă
o împungea viscolul cu vârful pantofilor săi de ger
tălpile ei roșii se vârau tremurător în zăpadă
acum o să mă bată toți, gândea
doar nu făcuse nici un bănuț toată ziua
cât își dorea un vrej de zăpadă pe care să se cațere spre lună
s-ar fi urcat până acolo cu ultimele puteri
să-i smulgă măcar un solz de aur
sau mai bine să adoarmă pe leagănul ei
era la picioarele unei lumi întregi
cumva
zăpada îi era unicul prieten dintre dușmani
doar ea o simțea
glasu-i părintește
urechea-i bătea
totul se topește
cândva
025454
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
216
Citire
2 min
Versuri
33
Actualizat

Cum sa citezi

Alexandra Alb Tătar. “Panta rhei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandra-alb-tatar/poezie/14118143/panta-rhei

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dorin-cozanDC
Distincție acordată
dorin cozan
frumos, așa, in ansamblu. pentru ca ai vorbit simplu, ai spus două povești într-una, ai avut ritm si pe alocuri rimă. dar mai ales pentru că ai un mesaj aici, despre generozitate, tristețe și armonie.
titlul de asemenea în relație perfectă cu textul.
felicitări!
0
@alexandra-alb-tatarAT
Alexandra Alb Tătar✓
Mulțumiri redacției pentru recomandarea acestui text, m-a surprins...
Domnule Dorin Cozan, m-a mirat să văd că e remarcat tocmai acest poem al meu - pe de o parte, pentru că l-am scris într-un moment de... curgere (din sine, în uman și... atât, în care versurile lui nu și-au propus să țâșnească, să facă acrobații, să iasă în evidență, ci s-au plecat și strecurat umile... tot ce puteam să simt e transpunerea în ființa sărmană care oricum trece neobservată, care are nevoie de un bulgăre de speranță, de o imagine rotundă a lucrurilor, de imaginea întregului - da, două povești ale aceleiași existențe în care lucrurile se transformă)... pe de altă parte, pentru că, așa precum ați sugerat, textul de față are un stil mai simplu, în general atipic poeziei mele (mi se poate reproșa uneori că am "construcții" cam alambicate, ample și uneori le admir pe cele simple, dar acea simplitate însoțită de "înalt", ce nu e ușor de atins); în speranța că am atins măcar o fărâmă din "înalt", amintesc că aprecierea din partea dumneavoastră mă bucură mult!
0