Mediu
-Bună, frumoaso! se-auzi
o voce luminoasă. (Ce? Și ci...?)
și ridicai privirea încruntată
(ce mod banal de-a aborda o fată...),
în mod normal, nu m-aș fi sinchisit
să îl privesc pe individul nepoftit
(dar stai! El e!) mi se făcu pe loc
un nod în gât, simțeam că pic din toc!
-Bună-ă... și un zâmbet prea mieros
și încurcat, zici că l-am luat pe dos,
îmi dezvelea toți dinții și cred că păream
că făr' de buze stăteam goală-pușcă-n geam.
-Dar ce mai faci? de mult nu te-am văzut!
(Ce să răspund, când e... neprevăzut!)
Eram tabula rasa, nu știam
nici 2+2, ziceai că-s Habarnam
când era în cădere din balon,
pe lângă că era complet afon!
-Bine, mersi... (mi-e rău să mă ascult -
mai limitată n-am mai fost demult.)
Și cum simțeam că fața îmi pălește,
(în sinea lui de râs se prăpădește...
un gând prostesc, l-am alungat, dar vai:
e rândul meu să îl intreb de trai!)
-Dar tu, ce faci și cum mai ești?
dar ochii-l întrebau: "mă mai iubești?"...
-Sunt... tot așa... bine și eu... noroc
c-abia-i porneau cuvintele din loc,
ceea ce însemna c-avea și el
un nod în gât... însă mai mititel,
căci prinse a-ntreba: - Ce-ai mai făcut,
de câtă vreme nu ne-am mai văzut?
(Pe scurt? Numai la tine m-am gândit!
Pe lung?! Doar nu am chiar înnebunit
să-ți zic cât te-am urât și te-am lovit
și te-am pansat și cât te-am mai tânjit!)
-Ce ai? te văd cam încordată...
-Nicicând n-am fost mai relaxată!
însă de mușchii mi-i mișcam ușor,
demult aș fi luat-o la picior!
-Deci, ce ai mai făcut? (Vai, nu pricep:
ce-i așa greu o frază s-o încep?!
doar eu vorbesc fluent de la 2 ani,
unde mai pui că din asta fac bani?)
-Ce-am mai făcut? (o întrebare grea,
acu-i acu, ce fac să scap de ea?)
Dar vezi-tu, nu știu cum, din întâmplare
răspuns-am, mândră, tot c-o întrebare:
-Nu-i oare cu mult mai interesant
Să spui ce faci tu, așa elegant?
Era-mbracat frumos, la patru ace,
un manechin ce stă să se dezbrace...
cravata desfăcută, și-un costum
cam șifonat, dar nu priveam nicicum
mai jos de umeri, că precis roșeam
(iar dacă din priviri îl și sorbeam?
Dar ce-am în ochi?! machiajul? imposibil!
există și mai mult decât penibil?!)
clipeam din ochi și dintr-o dată
și gura mi-a rămas căscată:
-Ies cu băieții... chef de burlăcie...
-Nu cred! (cu voce tare-am zis! vai mie!)
-A, nu eu mă însor, știi că nu-mi e... în fire...
-Dar nu m-am referit "Nu cred... că vei mire",
(Ba da!) însă m-am apărat, dar în zadar,
căci gura m-a luat pe dinainte iar...
-M-am referit: nu cred... că-i ideal
să te îmbraci atât de... oficial.
-Să nu mă-mbrac așa, dar cum?
-Nu cred că e nevoie... de costum.
-Păi, să-l dau jos?
(Ar fi frumos!)
-Nu, nu m-am referit să-l dai... ziceam
ironic, pe când buza mi-o mușcam...
și-mi coborâi privirea amețită,
un ochi parcă-mi ieșise din orbită
spre pieptul lui umflat, parcă-l vedeam
ca un păun și abia mă țineam
din a pufni în râs ca apucată,
pe când el mă-ntrerupse dintr-o dată:
-Ce e atât de amuzant? - Nimic!
am mințit eu degrabă. (Ce să zic?
probabil, iată, înc-o grozăvie,
dar trebuia să uit de-anatomie)
-Și tu, când te însori? cu mine -
adăugam, nătâng, în sine...
-Eu? nu-s eu de însurătoare...
(Păi nu, tu ești... din floare-n floare...)
003.208
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alexandra Alb Tătar
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 572
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 88
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandra Alb Tătar. “Ea. El. / Habarnam. Din-Floare-n-Floare..” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandra-alb-tatar/poezie/14110990/ea-el-habarnam-din-floare-n-floareComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.