Poezie
Sâmburii Psychei
Irepetabili
3 min lectură·
Mediu
Psyche
nu aprinde torța
s-ar putea să te cuprindă
ardoarea să-i plângi pe buze
nu vorbi cu cerul
s-ar putea să îți răspundă
și cum să-ți mai cauți scuze
să nu te-mpiedici de vreun zâmbet
când știi că poate fi contagios
să nu te-nțepi cu vreun miracol
căci poate fi alergic de frumos
să nu-ți privești rănile dacă
se pot dezinfecta și-ar ustura
nu bea ambrozie căci poate
veninul ei sublim te-ar tulbura
și nu te mai privi în luciul apei
se poate să te vezi lucind
dincolo de tumult
și nu mai adormi sub clar de lună
se poate sa visezi mai clar
tot ce-ți doreai demult
*
de ce ți-este frică cel mai mult
când nu vrei s-adormi să știi c-ai putea
să stai cu ochii închiși de într-adevăr
i-ai fi deschis
când nu vrei să plec să știi c-ai putea
să stai fără mine de într-adevăr
aș trăi în tine
când nu vrei să calci pe-aceleași nisip
să știi că nu toți
ne târâm prin același deșert nu toți
ne amăgim cu aceeași Fata Morgana
nu toți ajungem la aceeași oază e posibil
să fii irepetabil
de ce ți-este frică cel mai mult
când spui că nimeni nu e
de neînlocuit iar eu nu pot să locuiesc
în cuvintele tale dacă și-atunci când
în aceeași tulpină de aer
suspinele ne-alunecă pe-aceeași frunză
ca două picături de rouă și tot nu
ocupă același loc în spațiu e posibil
să fii iramplasabil
de ce ți-este frică cel mai mult când
te uiți te eviți te amâni te alungi
să compari să accepți să diseci să reduci
nu ești decât așa cum penița mea te descrie
minus câteva versuri pe care
nici eu nu le cred
plus câteva strofe pe care
nu mi-ar veni inspirația să le respir
nu sunt decât așa cum pensula ta mă pictează
minus câteva riduri pe care
nici tu nu le-ai văzut
plus câteva scântei pentru care
nu cunoști arta cărbunilor încinși
parțial îmi aparțin parțial
îți aparțin și atunci
nu suntem decât mult mai mult și
puțin mai puțin decât știm e posibil
să fii ireductibil
*
din pomul minunii de-a fi zboară sâmburi
în valsul minunii de-a nemuri
când vișine cad
să vii și ne culegem
cu buze vișinii plămânii sângerii
culori sfâșiate de țipete de cocori
se-amestecă prin vine și-mi vine
să mă
ascult
de ce ți-era frică
cel mai mult
ce-ai fi putut crea de-ai fi străpuns
ecoul demonic ce-a fremătat
în scorbura de gânduri
aveai aripi mai lungi însă le-ai tuns
și nu vei fi ceea ce n-ai încercat
zburând pe lângă rânduri
ce s-a-ntâmplat cu noi de am ajuns
atât de puțin din tot ce-am visat
departe de adâncuri
atât de șterși de parcă ne-am ascuns
precum un luceafăr pe-un cer înnorat
un suflet fără sâmburi
002.756
0