Poezie
Acoladă în infinit
1 min lectură·
Mediu
Te poți servi din creierul meu
să împărțim aceleași sinapse același
adevăr aceeași coajă de incertitudine
tot mai acidă și atât de greu de masticat
dar dacă adevărul ultim este primul
care contează mai există viață
la sfârșit de incertitudine
cum de mai bate vântul în acest
(non)sens în această
poartă ce-a uitat să se închidă
când nu putem uita că ne stingem uităm
paranteze deschise cuvinte suspendate însă
aceste versuri sunt
cenușa unei poezii neterminate
zigotul unei poezii neîntrupate
{Aceasta e o acoladă în infinit
[nu știu (de) ce așteptăm nemurirea
a început
deja]}
003659
0