Din haos făr’ conștiință
Amandoi au luat ființă,
Dintr-un haos fără nume.
L-au numit cu a lor glasuri
Și i-au spus că-i a lor lume.
El la ea :
Se uită omul, și se pierde
Printre forme și
Muzeul din mine e plin de coridoare și statui
Cu voci reci de marmură în care să te-nneci
Dar urechile mele (toate) sunt lacuri seci
Doar spre o statuie mă uit pe sub geana grea
Și toate
Fum negru ascunde umbre șirete
Lăsate de mine acum pe perete.
Miros de păr ars, miros de văpaie
Îmi iese din pieptu-mi de fată bălaie
(Din argint și cenușă îmi fac o licoare).
Þi-e umbra
Culori și forme topite în mine,
Ochii-mi cer din ele mâncare.
Ochii sunt fericiți în nepăsare.
Văd tot ce ești
Și ești un eu mai mic;
Atingerea se pierde în nimic
Căci în multe lumi acum mă
Zile goale, fără haine, prinzându-se de mână
Trec prin marginile noastre,
Ne despart contururile.
Mă aduni dintre pereți.
Ai spart geamul
Și mă scurg printre cioburi și băieți
Și totuși ne
Lasă-mă să văd
Până unde am să rup luna în bucăți,
Să văd dacă ajung la mijloc
Sau nu am putere deloc
Să rup ce n-am creat?
Apoi am să te rup pe tine
În același fel,
Dar cu un alt
Scânteie,
Vibrez ca un sunet
Într-o femeie.
Înot spre ieșirea din pântecul Dumnezeiesc.
Spirale desenez cu mica-mi uimire
Și micul meu trup; doar o cale găsesc,
Și nu pot decât să mă
Vreau ploaie...
Vreau vânt...
Să curgă șiroaie,
Să măture pe pământ.
Vreau păcat,
Păcate să adun,
Căci simt că am mai fost pe-aici
Când am fost bunici,
Când am fost cuminți (oare
Tot ce sunt este străvechi.
Toți sunt unul, suntem toți
Rupturi de vis, bucățile unui întreg;
Ești făcut să crezi doar ce nu poți.
Ora iubirii,
Ceasul stă pe loc de milenii
Și iubirea suntem
Dracul mă mușcă
Și aruncă-n pereții
Ce creeaza o cușcă
Focuri pe nas, foc în tablou,
Foc în icoane și tăceri de cavou;
Strigăte de luptă,
Cheam-o armată...
Dracul m-așteaptă
C-o privire
A