Poezii

În mine doarme Universul Strivesc în palme licurici Bucăți de lună se agață, Cu stângăcie de buric. În mine doarme Universul Și nu îi pasă că îl simți, Cum dă din stele când visează Și

Mă-ngenunchează nemurirea Când eu trăiesc precum un mort. Mi-e greu să spun cuvinte-vorbe Și doar tăcere îmi este tot . Trăiesc ziua în noapte, în hău Visez pe geana unui zeu . Dezbrac în

Ați visat colțul albastru , fir de verde, strop de Rai V-ați trezit orbiți de negru , suspinând de doruri mari . S-a închis pleoapa din dreapta , se gândea la primăveri , Ochiul stâng privea

Bătrâne ocean albastru, Cu plete inele de apă, Pătrunde-mi în mintea abstractă Și adună-mi sarea din pleoapă. Bătrâne, veșnic albastru, Ce arunci vorbe în spuma de gheată Nu-l

Simt cum cuvintele mor in oglindă intr-o imperceptibilă si vesnică miscare, iar eu, sunt precum ele. Mă privesc in aceeasi oglindă ca si când as privi intr-o balta si, dacă ai privit vreodată intr-o

Mă lași să-ți nasc un fiu ? Din aburii mări Ce-mi mângâie coapsele , Din mirosul acru De humă-nsămânțată , Din respirația cerului Înnourat de tutun , Din lacrimile obosite Ce în podul

Cu sufletul albastru asemeni unei mări Ea-mi despicase trupul în magice culori O blîndă muritoare cu stele vii în ochi Mă aruncase în visul celestrului Haos Așa începe visul : pe sacra aripă

Ninge cu raze de lumină Pe trupurile calde ce-ncep să răcească Ninge cu raze de lumină Pe trupurile reci ce-au fost cândva fierbinți Ninge, din colțul de albastru Pe inimă, pe frunte, pe

Tu ești ce n-a fost încă nimeni ești ritmul muzicii eterne Și gustul primului sărut. Ești gestul primitiv al trupurilor goale Și creanga de copac ce-abia a înflorit Iar eu ... Eu sunt

Pășesc goală pe-ntinsul apei: Îi simt răceala, îi aud glasul Pășesc goală pe frunzele moarte. Le simt rugina, le simt mirosul. Pășesc goală pe iarba udă. Îi simt tăișul, îi simt și gustul De-acum