Poezie

Versuri Goale

1 min lectură·13 noiembrie 2004

Mediu

Pășesc goală pe-ntinsul apei: Îi simt răceala, îi aud glasul

Pășesc goală pe frunzele moarte. Le simt rugina, le simt mirosul.

Pășesc goală pe iarba udă. Îi simt tăișul, îi simt și gustul

De-acum nici iarbă, nici frunze și nici apă. Nu simt nimic, n-aud și nu miros

Merg singură și încă-s goală. Acesta-i drumul spre infern

Și am ajuns! O poartă grea mi se deschide si-un suflet gol mă aștepta

Îmi prinde mâna și suspină. De-acum nu voi mai fi a mea

Și merg și merg spre negrul templu. Acolo eu voi fi mireasă.

Și mire îmi va fi sfârșitul. Și-am rămas goală, tot în infern.

012.728

Despre aceasta lucrare

Autor: Alex Stroe
Tip: Poezie
Cuvinte: 107
Citire: 1 min
Versuri: 9
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Alex Stroe. “Versuri Goale.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alex-stroe/poezie/94135/versuri-goale

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

GM GABI MIREA✓15 nov. 2004

POEZIA GOALÃ.prin realitate și-n afara ei.și versul acela merg singură și încă-s goală -a fost înainte vorba cumva de vreo haină? cum de se poate mira de starea ei de nuditate dacă înainte ne-a declarat triumfător că e tot goală?
interesantă asocierea sufletului gol cu o fire goală - se potrivesc ca o pereche așa nouă...androginică. de ce însă la final se trece din ținutul vieții în infern? pentru vina de a fi fost gol tot timpul e o poezie la care urmează să-ți pui întrebări - ești gol în fațavieții sau mascat de haine? și oare în rai merg îmbrăcații?