În brațele tale dezamăgire am adormit
Ești precum un cavou de gheață
Ce suflarea mi-a tăiat ,m-ai îngropat…
Îmi văd trupul cum putrezește
Văd cum viermii mă cercetează.
Un plop deasupra
În brațe m-ai strâns atât de tare
Și am simțit cum fiori fierbinți
Umblau nebuni prin trupu-mi
Răsuflarea ta îmi șoptea vorbe dulci
Ochii tăi mă priveau cu dorință
Te-ai întins pe patul încă
Bucăți de carne curudă cad
Din trupu-mi putrezit
Sunt cerul ei
Și ploi de sânge vărs.
Iar vocea-ți mută o ascut
Și aud aceleași șoapte din trecut
Cerul se-nfurie, se mânie
Dar forță să mai
O groapă-n cimitir am săpat
Și-un trup am dezgropat
Secat de sânge , mâncat de viermi
O diformă piatră așezată
Deasupra mormântului cel uitat
“Cel ce a murit singur
Înainte de a se
O noapte sumbră s-a lăsat peste patu-mi
Simțeam cum mă apăsa din ce în ce mai tare
Pleoapele de plumb îmi striveau ochii
S-au închis ușor,ușor… de tot
Umbra-mi vedeam cum spre un mormânt
Soare tu pentru mine te-ai stins
Lună de ochii mei te-ai ascuns
M-ați părăsit cu toții!
Singur pășesc spre moarte
Dar de mine e atăt de departe
M-ați părăsit cu toții!
O ultimă rugă
Cutia craniană aș vrea să-mi sfarm
Și creieru-mi să-l scot,să-l storc
Și poate că din el să curgă
Măcar o idée bună…
Trăiesc pentru a învăța să mor.
M-am născut din nimic
Și mâncat de viermi
Vocea-ți surdă mă strigă și nu vreau
să privesc în urmă,
să mă gândesc la clipele,
ce au trecut…
Privirea-ți oarbă mă atinge și vrea
din drum să mă opresc
să te privesc o
Întruchipare a binelui si a înțelepciunii
Asta vrei sa cred că ești?
Nu! Nu cred asta
Ci eu aș spune că tu ești
Sclipirea de geniu a unui nebun
Ce fără de păcat se crede a fi
Și că doar lui tu
Trupu-ți murdar de sânge
Zace întins pe patul nefăcut
Mă întreb de ce…
Priviri seci îmi arunci
În ochii tăi citesc doar dispreț
În cameră miros de aer expirat
Vreau să deschid geamul
Dar
Singur , mă îndrept pe calea nevazută
Alerg mi se pare că merg
Firul de nisip abia se strecoară
Dintr-o încăpere in cealaltă a clepsidrei
Mă trec clipele sau mi se par că trec
Sunt in pragul
Noaptea își lasă mantia de catifea peste întreg orizontul
Pe lânga trandafirii cu miros de mucegai mă plimb
Pământul fierbe , frunzele se usucă și se năruie
Și-n ploaia lor aspră pășești spre mine
