Poezie

Cea din urmă clipă

2 min lectură·8 iunie 2005

Mediu

Noaptea își lasă mantia de catifea peste întreg orizontul

Pe lânga trandafirii cu miros de mucegai mă plimb

Pământul fierbe , frunzele se usucă și se năruie

Și-n ploaia lor aspră pășești spre mine

Tu ! demon al frumuseții și șarpe al meu

M-ai condamnat să sufăr până la ultima răsuflare

În lanțuri de argint m-ai legat să nu-ți scap

Într-un cufăr de stejar bătrân m-ai încuiat

Cu lacăt de marmură si cheie diamant

Pe veci sunt prizonierul tău…

Cu ochii în stele îmi duc crucea cu numele-mi scris pe ea

Merg spre moarte ,am învățat deja să mor

O lacrimă obraznică imi străbate obrazul , mă arde

Mă arde dorința să fiu liber , să pot zbura

De ce nu sunt o piatră fără suflare și fără grai

De ce am suflet și de ce te simt făcând parte din mine?

Nu sunt eu sunt eu și tu două suflete într-un trup

În palme fața îmi cuprind și înalț o rugă

Spre Tine Împărate Ceresc , iertare-ți cer…

E ultimul meu ceas , e ultima suflare a plămânului meu

Cufărul s-a deschis și lanțurile s-au rupt ca prin minune

Îmi inchid ochii , e minunea ultimei bătăi

Sunt liber …sunt mort.

001.839

Alex Onofrei. “Cea din urmă clipă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alex-onofrei/poezie/126136/cea-din-urma-clipa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.