Clar, nu mă pot abține să nu-ți scriu măcar un pic.
Sper că nu fac exces de versuri cheful să ți-l stric
Dar gândul la tine mă îmbie să dau mai mult,
Să vreau mai mult, să mă-ncalț cu papucii de
Când sunt cu tine aud liniștea
Și mișcarea ta pe ritm
Ușor lasciv îmi strigă numele
Aș vrea să păstrez clipa
Dar sunt prea multe, prea bune
Una după alta încât
Pot doar să respir alături de
Nu sunt cult, citit
Sunt intuitiv - instict tocit.
Mă servesc de reperele-mi imaginare
Ca de colțurile reale
Ale sistemului cartezian.
Cândva umblam desculț prin iarbă
Dar asfaltul urban
Noapte de noapte voci și șoapte
Ar auzi pereții. Glasul tăcut
Zidit adânc răsună
Mișună gândacii – cavaleri în beznă
Umbra instaurată sparge percepții
Sunt concepții. Respir adânc
Capul se
Afară-i Soare; mă prefac că-i întuneric
Stau pe poziție; mă dau drept cleric
Am auzit, cică, Universu-i sferic
Dispoziție adesea - luciditate de-anticipa
Mâna calm spre mâner –
“Aveam nevoie de un motiv să mă cauți din nou”
Senzație de clar
Palmele s-au ușurat
Înalte, joase, pitch ridicat, ecou
Reverb, distort, silent break
Și aud din nou
Stânga s-a ușurat de
Spulberător totul dispare într-o secundă
Și deja ai fost înșelat de miraj
Timpul e oprit de mult și e surd
Sunt doar gânduri ce au rămas
Amintiri din ani trecuți fără să știi
Ai ratat tot ce
Oameni care trag necontenit
Și oamnei care se apară cu peturi de plastic
Recurg drastic la măsuri infantile
În lupta oarbă cu dreptatea
Și realitatea și moartea
Și ce va să vie
Că așa se
Panică! Pauză. Conștientizare.
Panică în continuare
Gând calm în fundal
Cascadă de imagini proiectate-n frontal
Imagini de ieri, de acum un an
O imagine – o mie de cuvinte
O emoție – o mie de
Dormi.
Ești frumoasă când dormi.
Am să stau lângă tine până te trezești,
Ca să văd ultima oară
Cum prind viață ochii tăi negri.
Suntem la ultima filă a acestei povești.
Am să închid cartea
Și
AI