Alex Begu

Spini de trandafir Mi-ai semănat un bob de despărțire în ureche Si vreau nu vreau dar trebuie acum să-l cresc. Să îl păzesc de viscole și ploi, Iar roada lui, în vânt s-o răspândesc. Mi-ai

Părinții mei rădăcinile mele, care mă țin pe pământ. Copiii mei frunzele mele, care mă fac să zbor. Soția mea tulpina mea, care face legătura între cei doi. Restul sunt eu.

Îmi plac oamenii: Care știu să zâmbească dar nu le e rușine să plângă. Care privesc înainte dar se întorc și înapoi. Care culeg dar nu uită să sădească. Care poartă pantofi dar nu le e frică

Plângi! Priviri de leu Din ochii-ți plânși, Răcnet de zmeu Pe buze-ți stins, De ieri spre azi Atât ți-a mai rămas: Să iei să cazi, Și-apoi să taci. Să te prăvăli peste pământ, Și

Ce-ntunecată e pustia noapte Și stelele sunt stinse toate Doar eu ca un orfan copil, Spre casă drumul greu îl țin. Eu îl lungesc mergând încet Să n-alung gândul îndărăt. Dar pasul mă

Cine sunt eu? Cine e el? Cine e cel Ce trăiește în mine? Ce naiba vrem? Ce căutăm? Și ce găsim În cei ce-i iubim? De ce strivim, Noi flori de crin Din suflete Ce poartă

Nu sunt decât un șchiop pitic Care-ntradins râvnește-a fi voinic. Eu trec prim mii de bolovani Luptând așa vreo optsprezece ani. Dar naiba știe ce o fi Că nu pot din pământ ieși, Și mi se