alex bâcu

trebuie sa recunosc ca este destul de reusita. ar putea fi subiectul unui cantec goth.

venisem oricum pregatit sa ti-o fac cu ou si cu otet, deoarece am indoieli preconcepute in privinta destrabalarii noastre literare in limbi neneaose.

insa este draguta, cateva dintre metaforele tale sunt destul de simplute insa \"the ashes in the shell\" makes up for it.

ma indrept acum spre alte treburi d\'ale tale

prea jucausa si hopaitoare pentru gustul meu. intotdeauna am apreciat ironia fina care se poate distinge din reexploaterea unor texte destul de prafuite si conventionale, insa in acest caz este doar \"ceva incropit in graba.\"

oricum you made your point. sau cel putin asa se zvoneste printre dispersatii, neuronii mei.

din pacate sa stii ca sunt destul de infantil si nu de putine ori am dat cu matza-n balta datorita in principal gurii mele neferecate si a unor concepte copilaresti bazate pe credulitate si sinceritate.

iau expresia \"matur ludic\" ca pe un mare compliment la adresa-mi, desi ma simt putin ciudat jucand tara-tara-vrem-ostasi-pentru-satisfacerea-intereselor-geopolitice-ale-marilor-puteri-care-acu\'-ne-dau-voie-la-ele-in-ograda-fara-vize...

iar daca \"vei mai aparea pe la mine\" poate mergem la o bere, asa ca sa nu mai las viciile mele sa se framante insingurate.

te las acum ca iarasi am inceput sa o raznuiesc.

am fost cam magar si am uitat sa le multumesc lui cris, red si prietenului pentru timpul pierdut pentru indeplinirea rugamintii mele.

intr-adevar uneori nu ma mai satur de cuvinte si le aglomerez pe pagina intr-un asemenea hal incat se cam anuleaza unele pe altele.

nu am de gand sa inund acest site cu invective asa ca nu voi raspunde provocarii tale impertinente.

oricum daca comentariul a fost prea abraziv pentru gingasul tau sufletel, iarta-mi neobrazarea si primeste in schimb sulemenitele mele scuze.

sunt convins ca daca as fi fratiorul tau mai mic as admira complice verticalitatea, cavalerismul si sofisticarea care transpar din versurile tale.

cat despre parerile mele mitocanesti, cred ca nu reflecta decat spiritul meu meschin, frustrat de o copilarie nefericita si invidios pe succesul tau literar si pe infailibilul tau stil de abordarea a blondelor.

poezia asta mi-a adus aminte de anii tineretii cand ma usuram dezinvolt prin veceurile grohaitoare ale scolii si cand alte talente literare isi incercau pana mazgalindu-si puseurile sexuale pe peretii decorati cu dare de cacat.

m-am saturat de timpul asta implacabil si consecutiv.

as vrea o reintoarcere la miturile arhaice in care timpul era ciclic si simultan si nicidecum o insiruire inexorabila de momente, asa cum este considerat acum.

clipa este o inventie umana. nu exista secunde minute sau ore. noi ne-am hotarat sa le masuram artificial pentru a ne elibera din ciclicitatea perpetua a singurelor masuri reale ale timpului : ziua si anul.

cred ca acest mit grecesc este o tampenie, desi asa frumos cum este el, reinstaureaza niste valori artificiale si in loc sa renastem in fiecare zi, in fiecare zi mai murim un pic.

din punctul de vedere al ciclicitatii si simultaneitatii timpului moartea ar fi numai un accident lipsit de orice notiuni transcedentale.


spune-mi si mie carui sistem politico-religios iar conveni o asemenea libertatea de interpretare a vietii?

sclavii s-ar putea sa nu mai creada in promisiunea vietii de apoi...

indiscutabil poezia este minunata (ce adjectiv jumulit am gasit si eu...) insa idea este o baliverna.

strofa a treia mi se pare cea mai reusita... asta poate si pentru ca are un iz ce aduce a ceea ce incerc de vreo saptamina sa pricep - spatiul dintre o secunda si urmatoarea.

am ezitat mult inainte de a publica aceasta poezie sub o forma radical simplificata, mai clara si fara alte ornamentatii artficiale.

ar fi sunat asa:

colentina

e noapte,
ceasul a stat,
vecinii dorm
si cainii latra.

dar am renuntat pentru ca
we are all in the gutter, but some of us are looking at the stars dupa cum predica Oscar Wilde.

apoi am simtit ca am nedreptatit prima mea intentie, astfel ca m-am decis acum sa o atasez asa, intr-o doara.

esentele tari se tin in sticle mici si goale

subscriu.

nu vad rostul labartarii a \'jdemii de pagini de laturi, cand 21 de cuvinte sunt arhisuficiente.

sunt cutremurat de goliciunea sufleteasca impachetata in zambete perfectide a romanilor americanizati.

turma de hamesiti postcomunisti urmeaza orbeste calea de pirita a visului american!

noi, in calitate de conglomerate de muschi, oase, apa si lipide nu am putea exista. nu am chef sa fac o polilogie a dihotomiei, de fapt a trihotomiei (?) materie/suflet/spirit.

tocmai, intrebarea mea este daca nu cumva aceasta nevoie absurda de dumnezeu isi are izvoarele nu in suflet sau in spirit ci in frica noastra viscerala de degradare temporala, cu alte cuvinte in carnea si oasele proprii.

nu spun nimic nou cu aceste versuri si nu am facut nimic mai mult decat sa scratch the surface si sa arunc o privire la ceea ce ar putea sa fie inauntru. iar ceea ce am vazut m-a infiorat. cinci milenii de gandire umana pusa cap la cap in incercarea de a justifica, de a deslusi sau de a ne impaciui cu trecerea timpului.

draga mirart, fa un pas in afara canoanelor si admira-le precaritatea!

gandeste-te un moment:

intre o secunda si urmatoarea nu se afla absolut NIMIC! ca liniuta aia neagra intre doua pozitii consecutive ale unei pelicule de celuloid...

universul este o sfera cu marginea nicaieri si cu centrul pretutindeni.

asa grait-a un predecedent de-al nostru al carui nume l-am uitat.

imi place textul tau, dar hatru cum sunt totusi mi se pare ca \'sperante incerte\' este totusi o constructie nitelus cam pleonastica.

tocmai am vazut o expozitie a unui artist englez (era sa spun britanic) in care are o lucrare intitulata \"liniile paralele se intalnesc la infinit\" si in care filmeaza din cabina vatmanului (?) de metrou de pe Circle Lineul din Londra.

banuiesc ca este pura coincidenta, dar poezia ta mi-a rezonat strasnic a Mark Wallinger.

intr-adevar... am intrezarit idea statornicirii timpului si repercusiunile acestui eveniment, insa nu am reusit decat sa le ilustrez stangace pe hartie.

in afara de nemiscare, lipsa de lumina, lipsa de sunet, lipsa de cuvinte, lipsa de moarte, mai presus de toate lipsa de sete de indumnezeire, caci absolutul l-am recunoaste in noi insine.

au ramas o puzderie de intrebari carora nu le-am gasit raspunsul, si mai sunt inca pe atatea pe care nu am indraznit sa le articulez.

in concluzie versurie astea sunt ca o schita schematica a chintesentei dogoritoare de care imi este teama sa ma aproprii prea tare, ca nu cumva sa imi topeasca mastile de plastic.

oare ar putea gandurile sa supravietuiasca acestei sincope?

influentele cartaresciene sunt pur intamplatoare. trebuie sa recunosc cu stanjeneala ca nu prea am avut contacte cu scrierile lui. cat despre esecul postmodernismului... permite-mi sa am rezervele mele.

nitelus cam haotica si cam simplist emotiva.

incerci sa deslusesti ceva, dar comfuzia nu iti este prielnica, iar mai mult decat atat ne este detrimentala si noua, resturilor.

in plus, NU! se repeta de trei ori in ultimele tale 25 de cuvinte, ceea ce mi se pare un picut cam overreacted.

dupa ce citesc o poezie, de regula inchid ochii pentru o secunda si incerc sa las subconstientul sa lucreze si sa proiecteze o imagine pe ecranul mintii mele.

de regula imaginile sunt irelevante si spun mai multe despre personalitatea mea decat despre poezia in cauza, dar doar in caz ca te intereseaza iata ce mi-a venit pe retina dupa ce ti-am lecturat poemul:

o fata care strangea rufe de frica ploii, a fost violata de un duh al apelor, in fel de lostrita falica si lipicioasa.

atat

viata si-ar pierde rostul daca am putea deveni nemuritori. traim dintr-un singur motiv - pentru ca suntem constienti de efemeritatea noastra.

iar scofala aia cu vesnic tanar. hmmmm, oare nu intr-acolo se indreapta toate cercetarile noastre genetice?
oricum eu astept ca pe ace de seringa ziua in care voi auzi ca celulele cenusii pot fi clonate si/sau regenerate/inlocuite.

cat despre omniscienta, desi suna tentant, ma tem ca dupa ce as afla tot m-as sinucide. asa ca... s-ar putea sa refuz si trebsoara asta.

structura haiku este

5 silabe
7 silabe
5 silabe

ex:

nu m-am saturat
de banale poezii
scrise degeaba

dumnezeu este o inventie a claselor conducatoare pentru a isi justifica asuprirea. sacrificul crestin a inlocuit inegalitatile zilei de azi cu promisiunea tembela a unei vieti de apoi, unde toti vom fi egali si fericiti, mai putini \'nefericitii\' care azi si-au asumat ingrata sarcina de a conduce turmele opiumizate.

libertatea este greu de indeplinit, dar cred ca primul pas, spre orice altceva in afara status quo-ului, fie acel ceva haos sau comunism, este negarea hevementa a religiei.

religia inventeaza lanturi faurite din precepte morale inconsistente si ne priponeste ca pe niste cai hamesiti in fata hanului unde stapinul nostru se infrupta in numele domnului.

contest vehement ontologia religioasa si nevoia artificiala a omului de dogme si canoane bisericesti.