hemoragie

uneori am impresia ca sunt prea critic cu munca altora... as vrea sa simt si eu reversul medaliei, adica va rog invartiti cutitul in rana, calcati-ma pe bataturi si puneti degetul pe buba... stiu ca de multe ori ceva lipseste versurilor mele, as vrea sa citesc mai multe critici constructive la adresa lor.

La adresa versurilor nu pot face o critica constructiva, pentru ca nu sunt poet. La adresa ideii, imi permit, pentru ca gandesc. Ori e multa durere ori mult exhibitionism blazat...
Da, sa nu mai vorbim despre capatul zilelor... Mai ales ca e caraghios sa vorbim despre el, cand pe tine te intereseaza ce lipseste versurilor tale... Hai sa vorbim despre oameni... Dar despre cei care sunt capabili de mai mult decat ce descrii tu acolo ca variante posibile. Cei care chiar dau un sens vietii. Si nu mintindu-se.

prietene necunoscut,

despre oameni vorbesc si mai ales despre slabiciunile lor sociale. despre patetismul bocetelor lor cand isi conduc pseudoamorurilor la groapa, despre visele lor incarcerate in custile unei realitati desuete, despre sentimentul culpabilitatii in numele caruia suntem botezati si despre crestinismul asta care ne-a domesticit pe banda rulanta.
dezgustul meu se hraneste din miasmele puturoase ale societatii in sine si nicidecum din putinele contraexemple, pe care tu le numesti \"oamenii care dau sens vietii.\"
momentan traiesc intr-o societate alienata si alienanta, in US, iar acele insulite ce dau sens vietii sunt din ce in ce mai greu de gasit in ciorbaraia asta statuta si anomica.

Salut! Mie nu-mi place deloc cum scriu fãrã rimã, dar daca as fi reusit sa scriu o poezie ca a ta, as fi renuntat la câteva cuvinte, si as fi incercat sa transmit starea aceea prin cuvinte mai putin agresive. Cam asa:

Sã nu mai vorbim despre capãtul zilelor oricum;
mai bine amorurile vestede sa le mâzgalim
pe tencuiala palierului,
sau intr-un paradis de asfalt si fum,
in care adami si eve clefãie ferice
recolte record de mere ionatane.
Sã îngenunchiem ca sa justificãm ceva,
orice.

eu n-am fost decat 6 luni in lumea aceea de care vorbesti tu si am simtit ca mor daca nu evadez. Nu m-am simtit mai singur in toata viata mea.
Inteleg de ce scrii cum scrii. sau incerc. Dar nu reusesc sa nu simt si o usoara renuntare. Daca gresesc, iertare. Am senzatia ca dezgustul de care vorbesti e unul pasiv. Iti scriu pentru ca sunt mult prea multi oameni care nu realizeaza ce se-ntampla cu ei, cat de marunti sunt si ce lume urata construiesc. Nu ma astept de la ei sa faca ceva pentru a schimba ceea ce nu inteleg. Dar as vrea ca cei care vad sa simta, pe langa dezgust, si impulsul de a crde ca se poate mai mult, de a crede si in exceptiile de care vorbesti tu. Daca faci mai mult decat sa-ti exprimi dezgustul prin scris, iarta-ma, dar stiu prea putine despre tine.

am fost cam magar si am uitat sa le multumesc lui cris, red si prietenului pentru timpul pierdut pentru indeplinirea rugamintii mele.

intr-adevar uneori nu ma mai satur de cuvinte si le aglomerez pe pagina intr-un asemenea hal incat se cam anuleaza unele pe altele.