dubita albastra

Eram in intarziere din cauza unui politist prea zelos. ... O ploaie mocaneasca batea darabana pe capota nou-nouta a Daciei de care tata fusese atat de mandru saptamana trecuta, cand daduse de baut la toti colegii de birou in cinstea \"Patrunjicii\", ca asa o alinta el pe proaspat promovata absolventa a portilor fabricii din Pitesti. Cum tata nu avea inca permisul de conducere luat, a trebuit sa se multumeasca cu scaunul din dreapta soferului, pe care nu-l scapa insa din priviri. La fiecare smucitura sau groapa, tresarea, se incrunta deschizand gura pentru o clipa sau doua pregatindu-se pentru o usturatoare diatriba la adresa neatentului sau frate aflat in spatele volanului, dar imediat renunta, multumindu-se sa clatine usor capul in ritmul scartait al stergatoarelor de parbriz. De fiecare data cand, printr-o manevra dibace unchiul meu evita cu agilitate felina vreo inoportuna groapa ce aparuse din senin in fata noastra, tata isi ducea in mod reflex mana la inima, iar apoi isi ascundea rasuflarea de usurarea intr-un dres de glas si intr-o intoarcere de cap spre mine si mama, indrebandu-ne daca suntem OK. Lui tata ii facea placere sa foloseasca putinele cuvinte englezesti pe care le cunoastea pentru a-si solidifica pozitia de autoritate pe care o avea in ochii mamei si a fratelui sau. Mana dreapta isi incepea apoi coborasul din dreptul inimii pe centura de siguranta care ii traversa regulamentar pieptul ca o ranita de recrut poposind apoi in poala unde se alatura borsetei negre din piele roasa pe la margini si certificatului de deces proaspat scos de la institutul de medicina legala. Ajunsesem in sfarsit din urma dubita albastra cu franjuri negre la oglinzile retrovizoare, iar eu am inchis ochii si am intrezarit pentru o clipa in spatele celor doua usi metalice, sub frunzisul des al jerbelor, sub capacul lemnului de esenta moale, piciorul incovoiat de coxartroza al bunicii mele.