Poezie
Străinul
2 min lectură·
Mediu
Privit-am c-un suspin , în zare
Privit-am soarele ce răsare
Privesc pe cela ce aleargă cu sudoare
Străinul care-l știe și ființa necuvântătoare
E greu să fugi cu umbra ta în urmă
Cu pașii apăsați ce-ți tremură , în goană
Fugind de aceia , ce odată-ți fu prieteni
Adânc îți sângerează rană de la infami
De ce te sperii , speriatu-te-ai străine ?
Vreau să te ajut , mergând cu tine
Paharul tău , îl duc la gură acuma
Băui licoarea cea amară , numa
C-un câine confundat , în hule alungat
Privește lume , e un om din sat
Cum de împarți dreptatea sărmanului de el
Și-n locul lui , accepți un lup fidel
Nu , nu mă doare , acea mare de-ntristare
Simt , dar împotrivă-mi , o-mpacare
Alungat , îmi trece și sudoarea rece
Acei munți de nervi , trecut-au , totul trece
Mă uit la pomii singuratici , amară umbră
Așa e-un om străin , o amintire sumbră
Ce trece ca o clipă dezmierdata \"o data\"
Și apoi dispare-n ceată , ca prima data
De a-ți ști , o voi , certatu-ma-ți mai blând
De ați ști de amara-mi viață , de al meu gând
Eu stau cu voi la masă , când mă chemați cântând
Eu sunt cu voi când m-alungați , plângând
O lume , lume , cum primești tu pe străini
Tu vrei în treacăt , suspinul să-l alini
Când la plecare , părăsindu-va pe voi
Împiedicându-te , nu poți să îl admiri cu noi
013.520
0
Frumos și viu.