Alecu Ciobanu

O zi din viață nu ți-aș da Rămîi cu mine soartă crudă Crescut mai sunt de piatra ta Nu voi urca,nici voi cădea În noaptea ta in plină lună.

Pe lacrimile noastre Uscate de necoapte Un trecător ce-i timpul Lăsat de voia ta Și-a răstignit o cruce Dar n-o mai poate-o duce O,Doamne,de ne-ajută Învață-ne-a lupta. Ce rost mai are

Pașii tăi fără de număr Atît de bine ți-l cunosc Perpetuum mobile. Dar nu și rațiunea ta Gigant Anteu mai ești ce-ai fost Sărmane omule.

Gînduri fără rimă,frumoase-s,aranjate, frecvent trans-spuse in urbe, ba chiar mai mult și-n carte, dar cu regret confrate să știi că-n astă lume nu vei avea tu parte în ea poesis nu e.

Părăsit de lumina zilei un homo sapiens de viță nouă mai sunt; mai ești - mai suntem cu florile ce mor de-al lor parfum nemuritor.

Statui pe morminte calomniate, sfidate, prădate, etichetate, în veci condamnate, recucerite, păzite, legate, postamentate, în lanturi, eroice, de cuvinte, deacum ruginite.