Poezie
Întârziere
1 min lectură·
Mediu
am pus cafeaua la fiert
dormi...
pe fruntea ta se-ntâmplă o epopee
cred în minuni, nu cred în "va urma"
pe care-l pitești la subsolul paginii
până când două mâini printre gânduri
frământă frământă frământă
coca unui avort spontan pe hârtie
știu "va urma" de n ori
mimează un lapsus dumnezeiesc
două lingurițe ajung?
îți spun: există o mafie a cuvintelor
și-un trafic de ignoranță
mă-ntorc
în schimbul a două plicuri de zahăr
taci, se răcește și plouă cu paranteze
câteodată două acolade mă prind de mijloc
câteodată boabele vorbesc între ele
iar în zilele bune cer și frișcă...
012.715
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Albu Oana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 99
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Albu Oana. “Întârziere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/albu-oana/poezie/13992488/intarziereComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Sorina.