Adriana Weimer

În mâinile Tale sunt asemeni sticlei în focul Creației. Mă modelezi, îmi dai culoare, formă și sens. Clepsidră îți voi fi și voi curge spre Tine fiecare clipă ce sunt.

E-atâta timp în tot ce-am adunat în gânduri, în suflet, în cuvinte rostite sau nu, rostuite-n secunde. E-atâta cer în tot ce-am înălțat din gânduri, din suflet, din cuvinte scrise sau

Iubesc clipa ce-a fost, clipa-amintire; detest clipa ce-a fost fără rost, clipa-amăgire; mă bucur de clipa ce-acum este, clipa-poveste. Câte clipe vor mai fi bucurie? Cine să

Sunt mii de ani-lumină întreg universul. Eu, doar o clipă-lumină.

Voi rămâne cu voi nesperat de puțin; în zbucium îmi voi ascunde toată marea; în fiecare anotimp e un destin; lumina din stea n-o stinge depărtarea.

Fiecare din noi moare singur, cu propria lui conștiință, cu propriile lui gânduri și vise; în locul nostru trăiesc amintirile despre noi în fapte, imagini sau vorbe; amintirile despre

Cât zbor îngenunchează în păsări pentru aripi ce nu pot zbura de prea multă liniște și prea mult cer. Cât înalt coboară în munte pentru stânci ce nu pot rodi de prea grea

Suntem mult prea puțin liberi, doar uneori eliberați de repetabile griji - poveri zilnice. Suntem liberi să ne gândim libertatea - sentimentul unui fir de iarbă călcat in picioare, gata

Felul în care cazi în cuvânt îmi amintește de toamna cu miros de adolescență; e atâta firesc și cât de aproape de buzele tale e asfințitul acestei clipe; tu ai ucis zborul din spaima

Încă nu te-ai născut câtă vreme n-ai învățat să trăiești și curajul de a crede în tine pare doar o capcană; nu ai puterea cuvântului spus și-ți porți ca pe-o vină povara când singurătatea nu

Bucuria de tine e bucuria drumului ne-ntrerupt de ploi, de furtună, de ceață sau fum. Nevoia de tine e nevoia drumului scăldat de lumină. Mă înalț mă înalți te înalț. În sferele Eului

Cât marea întinsă, cuprinsă în val, simpla tăcere ar fi de ajuns nepătrunsei iubiri, tandre treziri din ascuns.

Să iubim clipele ce vin înspre noi din iubire; să iertăm clipele ce se duc dinspre noi spre povara tăcerii eterne, în nerostire.

Sfântă lumină topită-n curcubeu în ochii cerului senin de după ploaie; mi se rostesc cărările-n destin, în ochi răsare-o ultimă văpaie.