Adriana Medgea

\'\'Mâna mi-e ca un arc întins
și ochiul ca o săgeată cu cântec
ce te pândește în inimă
și mai apoi sub pântec\'\'.

\'\'Încalec gânduri în drumul meu pitulat\'\'

\'\'Și când te aflu
îmi înfing picioarele ca pe niste turnuri în umbra ta,
țintuind-o.
Ea ar striga, ar sălta, ar muri, ar spera.
Cu gura te bâjbâi îndeaproape,
te adulmec prin nări
și prin pori\'\'.

Dincolo de orice suspiciune de complezență fata de textul unui editor, sunt foarte plăcut surprinsa de vitalitatea / virilitatea creatoare, care țașneste din ‘’porii’’ poeziei tale!
De asemenea, vreau sa punctez inclusiv ‘’un principiu’’ ancestral, care se insinueaza subteran… Eros, fiul Afroditei, este el insusi un arcaș, asemeni oricarui barbat, care a fost vreodata împătimit dupa o FEMEIE!
Ți-am spus eu ca am o slăbiciune pentru entitățile mitologice…

Mi-a făcut plăcere ‘’să te cunosc’’ sub această ipostază.
Cu admirație pentru creativitatea ta

Adriana Medgea

Regret ambiguitatea care s-a strecurat in ‘’recidiva’’ mea. Comentariul meu nu va viza pe dumneavoastra. Nu se raporta nici macar la eu-l auctorial; ci incerca sa puncteze ‘’metafizic’’ reacția tipic omeneasca de a considera axiologic neîntemeiata (nedreapta) nefericirea, care irupe in viata sa intr-o ‘’după-amiază’’…

Imi pare rau daca am lasat loc de interpretari malițioase, mai ales ca apreciez atat stilul, cat si tematica textelor dumneavoastra.

Referitor la cuvintele care, probabil, v-au intrigat - Dar de ce mie ?! De ce tocmai mie ?! (adica: de ce oare mi se intampla TOCMAI MIE asemenea lucruri odioase ?!) Este vorba de o coincidenta, la care nu aveati cum sa va ganditi... Cu aceste cuvinte se incheie unul dintre capitolele mele de proza - care reflecteaza tocmai absurdul conditiei umane si reactia (noastra) in fata nenorocirii…
De altfel, va puteti singur convinge singur de adevarul spuselor mele, daca veti citi cele doua fragmente de proza din pagina mea de autor…
Cu drag

Adriana Medgea

Prelucrarea unor motive crestine:
‘’strămoșii se fac scară
îmi ridică la cer tâmpla stângă’’ (pe mine ma poarta cu gandul spre Scara lui Iacov); adancirea in voluptati orientale: ‘’părăsite în trup cadânele caută atingerea’’; agnosticism: ‘’dervișul scormonește nisipul
după femurul profetului’’ (valente lirice care imi amintesc de Macedonski).

Incontestabila eruditie, dar mie mi-ar fi placut sa citesc despre frangerea inimii in cautarea PROPRIULUI SI UNICULUI dumneavoastra ADEVAR!

Poate luati legatura cu mine; mi-ar face placere sa vorbim despre astrologie… maestre din astral, profesore Chiron!

Cu stima

Adriana Medgea 07 08 2005

‘’Căutam femeia albă,
acel punct de lumină adâncă.
Nu o aflasem.
Ea nu se născuse încă’’.

‘’Ea m-a descoperit în întunericul
sticlos ca un corb,
eram încojurat de culori moarte,
de fascicule sparte
și de oboseală.
Se născuse în timp ce eu îmbătrâneam
orb’’.

La urma-urmei se prea poate sa nu fie vorba de vreo femeie anume, ci de… Sophia, ipostaza divina a Intelepciunii, reverberația Duhului Sfânt, alter-ego-ul Mariei… Sau poate nu…
Vorba unui celebru critic literar – adeseori esteții ‘’descoperă’’ in actul de creație, lucruri la care autorul nu s-a gândit niciodată.
Oricare ar fi fost fermentul inițial al impusului tau creator, eu m-am regăsit (parțial) in valențele spirituale ale acestui discurs poetic.

Adriana Medgea

Poezia ‘’Cei ce te cunosc’’ este o creație memorabilă, daca ar fi sa luam in considerare numai sentimentul universal-valabil, care se desprinde din ultimile versuri:

‘’Te simt și te rup din viața ta de până acum,
din visări...
din toate cele din care ești zămislită
și care-mi sunt de acum cunoscute,
pe care le-au cunoscut toți bărbații dinaintea mea,
și ei trăind din vânătoare,
și ei aflați în căutare,
pândind,
ochind,
chiuind,
pe alte gânduri...
călare’’.

Din punctul meu de vedere (autorul poate sa fi avut in vedere si alte considerente!), pare a fi vorba de o perspectiva vitalista asupra erotismului – care este asimilat cu ritmurile fundamentale ale civilizatiilor apuse: erotism-vanatoare.
Cat despre implicațiile de inervare a țesuturilor genitale, semnalate de antevorbitorii mei, indraznesc sa amintesc ca sexualitatea STILIZAT FILIGRAMATÃ ESTETIC a nascut adeseori opere de arta.

Iertată să-mi fie indrăzneala,

Adriana Medgea

(…) De asemenea, este admirabil faptul ca secventele epice publicate aici \'\'rezista\'\' inclusiv citite independent - ca nuvele de sine statatoare. Iar, pe alta parte... \'\'dialogheaza\'\' intre ele... articulandu-se unele pe altele in complexitatea interna a romanului. Ai reusit \'\'sa tesi\'\' \'\'o panza freatica\'\' - in care \'\'PIESELE DOMINOULUI - Din seria Legendele Oamenior Umbra\'\' se armonizeaza si se potenteaza reciproc.
Daca vrei sa imi raspunzi, fa-o pe adresa de mail:
heraldiq@gmail.com
Cu admiratie pentru creativitatea ta

Adriana Medgea

Reculegerea (linistea isihasta – ‘’pacea inimii’’) este una dintre formele iubirii fata de Dumnezeu si de creatia Sa. De aici ‘’ireparabila tandrețe / de a fi / om’’
Cu drag

Adriana Medgea

Ca revers al succesului (care uneori ne revine in chip nemeritat!), suferinta izbeste mecanic constiinta (ma gandesc la locomotivele din titlu). Dar ‘’nu’’! Degeaba ‘’mirosul ierbii îți obligă creierul la senzații de greață’’! Pentru ca ‘’ție nu ți se poate întîmpla asta’’ (in subsidiar se aude vesnicul refren: ‘’Dar de ce mie ?! De ce tocmai mie ?!)…
Nici unul dintre cei in cauza nu va admite ca este:

‘’răsplat(a) binemeritată (a) succes(lui) vulgar vinovat
transformat în gust metalic
pe marginea laterală a limbii’’…

Cu stima
Adriana Medgea 08 08 2005

Un demers ermetic, spiritualizat, laconic si sacadat, care aminteste de lirica unui Ion Barbu. Culmea este ca poezia pare a fi intentionat ‘’privata’’ de mesaj. Ca si cum ai fi obosit sa repeti de sute de ori lucruri, care trec pe langa urechile celorlalti, iar acum, din obisnuinta ‘’recidivezi’’ doar in ritmuri si sunete.
Cu stima

Adriana Medgea 08 08 2005

Imaginea puternic-evocatoare a unei plasme infernale - care irupe torid in vazduh - involburandu-se paroxistic in nervii intracranieni ai individului ce regreta o mitologica varsta de aur:

‘’Pe stradă, pucioasă. Nicicând nu ai simțit cerul mai aproape decât în zilele acestea. Pur și simplu îți cade pe creștet ca o brânzoaică fierbinte ce te afundă prin greutatea sa până la glezne în noroiul asfaltului, un iad, din care aghiuță își scoate înnebunit gura pentru a mușca din aer rupând odată cu el și bucăți din tălpile tale’’.

‘’Din panoplie capul lui Procust îți zâmbește parșiv. Îți blestemi contemporaneitatea regretând zilele-ți mitice în care zeii aveau tot dreptul să se joace cu tine’’.

Cum am o slabiciune pentru entitatile mitologice, cu voia ta, iti voi mai vizita pagina de autor. (Si... am resimtit absenta ta de pe site din ultimile zile!)

Cu stima

Adriana Medgea 07 08 2005

Din poemul D-lui Andrei Gheorghe se inalta CA UN STRIGAT CATHARHIC demnitatea nepereche a suferintei pestilentiale, asumate in exercitiul de creatie. In prima parte insa, mi-a atras atentia mai mult sentimentul secular de obida al taranului roman, ceea ce imi aminteste de creatiile unui Goga…
Intentionat nu ma voi opri asupra imperfectiunilor (nu putine la numar!) acestui demers liric – intru cat ele au fost deja semnalate… Ca un contrapunct (sensibil) la ‘’nervii polemici’’ pe care i-a declansat textul in cauza, ma voi multumi sa scot in evidenta cateva imagini de o profunzime si plasticitate cutremuratoare:

‘’ai văzut
combinele înclinând în soare oase
de floarea soarelui cu un râs metalic’’… ‘’până în partea cealaltă a locului nostru acum vândut
cu oasele lor cu tot’’ Este vorba, evident, de OASELE (LOR) STRAMOSESTI!

‘’locurile acestea cu bolovani trepidând
ca niște bucăți de carne sub un satâr
sunt făcute din lovituri de satâr’’

‘’dacă nu taci de doina asta un dor îți va țâșni
pe gură pe ochi și prin unghii’’

‘’i-au rămas scuipatul
și marea bale amestecate cu praf
noapte cu spume și zile încinse mâine’’

‘’mirosul de vin și barba de pușcăriaș
ca-n terapia băloasă a unor seringi
neîndemânatice’’

Perspectiva critica asupra textelor lui Ovidiu Cobalcescu

(nefiind un simplu comentariu, ci un demers cvasi-exhaustiv, rog editorii sa scuze dimensiunile prezentei analize)

Proza lui Ovidiu Cobalcescu contureaza o lume dominata de o formidabila masinarie politico-militara, unde totul se subordoneaza centrifug, centripet unui program cvasi-ocult de depersonalizare a fiintelor umane. Interesant este ca sistemul represiv descris de dl. Cobalcescu nu particularizeaza strict comunismul romanesc (totalitarismul ceausist), ci \'\'transporta\'\' cititorul intr-o alienanta dimensiune neo-orwelliana - cu valoare universal -valabila.
Totusi, in ciuda spectrului generalizat al damnarii, cateva personaje (cu rol principal, dar aparitii tranzitorii!) \'\'puncteaza\'\' luminoscent spatiul acestui imens lagar de concentrare... Evident, incercarea acelor cativa \'\'alesi\'\' de a rezista satanicului program de robotizare - menit a produce \'\'Oameni-Umbra\'\' - este doar partial incununata de succes (apreciez realismul!). Modesta semantic, metafora-cheie \'\'Oamenii Umbra\'\' face trimiteri la ideologia ariana si la nazism, la idealul nietzschean al \'\'Omului nou\'\'…

Altminteri, in fragmentele \'\'Cercurile - Inceputul\'\', respectiv \'\'Cercurile tintei # 6\'\' - autorul cocheteaza cu ezoterismul, kabbala si erotismul – ‘’proiectand’’ o atmosfera fabuloasa, marcata de elemente hieratice si heraldice, care amintesc de savuroasele pagini ale unui Mateiu I. Caragiale.

Remarcabila mi se pare inclusiv maniera prin care Ovidiu Cobalcescu surprinde sinusoidele psihice ale unui erotism feminin subtil, diafan... Si mai are un fel al sau de a insinua splendide amoruri virtuale, menite sa nu se materialezeze niciodata. Ma refer la \'\'legatura\'\' mai degraba extrasenzoriala, pseudo-arhietipla dintre pictorita Irina Armeanu si Petre Cristian Mârza (alias Ovidiu Cobalcescu - \'\' M-am nascut in paginile unui roman!\'\' - simpatica \'\'conventia\'\' literara; confera prozei o nota de prospetime si de autenticitate).

Dar - asa cum intotdeauna in viata exista si \'\'un dar\'\' - pe alocuri am fost intrigata de scaderile infantile ale constructiei narative: clisee sataniste, exploatarea stangace a unor \'\'locuri comune\'\' din \'\'cultura New Age\'\', fraze de genul: \'\'Respectau \'\'tata dixit\", care le impusese majoratul Roxanei și logodna la popă\'\'.

Mai grav este faptul ca ‘’personalitatea’’ eroului principal: Jack - Nga - Petre Cristian Mârza (alias Ovidiu Cobalcescu) nu este construita in mod credibil. Consider ca exista un decalaj intre viziunea auctoriala asupra personajului central si felul in care ‘’se prezinta’’ el inaintea cititorilor. Subzista ceva hibrid in scenariul SF, prin care mintea retarda a lui Jack este luata in stapanire (un fenomen de substituire!) de o prea-inteleapta, straveche, spiritualizata entitate-sarcofag… Dupa care sunt supralicitate capacitatile exceptionale ale acestei fiinte: \'\'Glasul șopti \"Siddhis\" și Ovidiu deschise ochiul minții spre realitatea fenomenală din exterior\'\'.

In alta secventa epica, aflam cum fostul cadet de elita, care rostea \'\'Tatal nostru\'\' in inima desertului (a se subintelege ca in realitate el ISI INVOCA PROPRIUL TATA!), ulterior: redutabil \'\'pui de rechin în lumea brokerajului internațional\'\', intelectual boem si colectionar de arta... esueaza in a se lasa inoculat si sterilizat emotional de ‘’program’’... devenind un \'\'Om Umbra\'\'! Un amarat de \'\'Om Umbra\'\', care – din cauza fricii - isi reprima dorinta de a iubi…

Insa PERSONAJULUI Ovidiu, jalnica sa transformare i se pare a fi o \'\'reusita\'\' - cel putin asa \'\'i se confeseaza\'\' el Sanzienii (nume bine ales - traditia romaneasca asimileaza sanzienele cu niste duhuri feminine, care ocrotesc dragostea!) Citez:
\"(...) Pentru că eu am reușit. Nu m-ați crezut, dar uite că am avut dreptate. Ferește-te de locul doi, Sânziana. Eu v-am bătut pe toți. Am intuit că așa trebuia să fie. Programul e un labirint, e doar o mască. Poate că într-adevăr am fost cel mai bun dintre voi. Pentru că eu sunt deja, ceea ce voi încă doar visați să ajungeți.\"
\"Nu ne vom mai vedea până în ziua în care și tu vei reuși. Eu am terminat Programul de Recrutare. Eu sunt deja Omul Umbră!
Iartă-mă iubito!\"

** Continui cu o \'\'gluma\'\' – ca sa detensionez ‘’austeritatea’’ acestui ‘’demers critic’’ si pentru a nu lasa impresia ca as urmari sa iti denigrez textele…
In \'\'Cercurile tintei # 6\'\' ‘’ai ratat’’ implinirea destinului de femeie al Irinei Armeanu... Pai eu ‘’vizualizez’’ ca locul firesc al unei asemenea bijuterii de femeie este la bratul lui Ovidiu! Oricare alta \'\'varianta\'\' imi lasa in gura gustul amar al neimplinirii... Mai ales ca se vadeste a fi femeie adevarata, ‘’Irina ta’’: \'\'Masca ei de mare cucoană căzuse în sfârșit; fusese prima oară când carnea frământase carnea cu o plăcere aproape folclorică, fără nici o opreliște de imagine sau morală\'\'. Viziune suculent - orgiastica, insa cat de suav, ‘’nevrotic’’ evocatoare la nivelul expresiei literare! Superba ipostaza feminina - creata de tine - imi aminteste de fascinanta ‘’doamna T’’ a lui Camil Petrescu.
Bag insa de seama ca ai de gand \'\'sa o expediezi\'\' pe Irina in bratele lui Bogdan Topliceanu si NU de dragul unui asemenea epilog derizoriu ma canonesc eu sa te comentez! Te rog, revino asupra \'\'scenariului\'\' si prelucreaza-l! Fa-l pe Ovidiu sa fenteze \'\' plasa \'\' programului pentru a ramane alaturi de Irina... Procedand astfel, ai avea sanse sa ne surprinzi cu o CARTE MARE!

*** Despre manifestarile tale lirice:
Una dintre poezii m-a miscat prin briza neasteptata de prospetime si de autenticitate. Ma refer la \'\'O intalnire cu EA\'\', unde infioreaza imixtiunea mortii... in indestructibila legatura mama - fiu. Se simte \'\'distinct, in adanc\'\' fiorul de \'\'jale\'\' (de extractie populara), care transcede cumva eul auctorial. Am fost cu deosebire impresionata de reminescentele mioritice din versurile:

\'\'Dar nuuu... EA nu pe mine ma voia! / Cu pasii rari, venise-ncet, chiar dupa mama mea, / In prag de zi... Cu coasa-i grea... / Atunci am izbucnit in plans; / Te pleci in fata sortii!(...) / Ombilic stins! /
Iar EA... S-a \'nfiorat ca vantul... / De-am inghetat! /
\"Asa, nu vreau!\" credeam c-aud, / Ca vantu-ntre tulpine... /
\"Venisem dupa mama ta, / Nu sa te iau cu mine\"

Mi-ar face placere sa ma contactezi la o adresa de mail: o vei gasi daca vei avea rabdarea sa citesti incercarile mele literare…

Adriana Medgea 06 08 2005