Poem pentru Dragoș

pisoi fumuriu dimineața torcea în brațele tale încolăcit era cerul printre hortensii albe și mușcate orașul stătea tolănit cașmir la poalele muntelui ziua de sâmbătă fără dureri se năștea bot umed și roz în cornete cu zmeură universul încremenise drumul de un sărut era atârnat netezind calea nu-i mai vedeam capătul dar nici nu-mi păsa migdală ronțăită la soare bucuria de a fi împreună aduna orele într-o inimă fără asperități din turla bisericii cobora timpul crin galben pe umerii femeii cu pantofi mov săltând urmele norilor și m-am gândit atunci binecuvântați fie toți cei care m-au părăsit în altă parte făcându-și cuib după ce au sădit în mine sămânța tristeții numai așa trupul și-a regăsit în libertate puterea sufletul zămislind doar pentru tine clipa de grație