Poezie

O ultimă țigară

1 min lectură·21 martie 2020

Mediu

Visai că pe trotuar venea o milaneză blondă

Tușind când vânt zglobiu o căuta sub poală.

Sonor strănut, spre blânzii ochi de Giocondă

Lansat-am ca un zvon că sunt băgat în boală.

Pe goala stradă cu o atmosferă ca în cimitir

Doar noi ne apropiam de-o bancă scorojită

Pe care, folosind magnetica privire de satir

Convins-am dama să se așeze într-o clipită.

Din cerul cenușiu amurgul se zorea să cadă

Iar eu un sumbru cetățean cu palidă figură

Țigara Kent neaprinsă lăsat-am să se vadă

Și zâmbet care cere focul pentru o aventură.

Primind bricheta dată cu-o tuse convulsivă

De încercănata italiancă în rochie funebră

M-am așezat s-admir bust decoltat de divă

Chiar atingând șold ferm arzând de febră.

În doi același Kent am savurat și am grăit

Că dragostea-i mai tare ca boala, carantina

Apoi molipsitor sărut când stele s-au ivit

Făcu oftică morții cu marca made in China.

001.617

Adrian Tarita. “ O ultimă țigară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-tarita/poezie/14145490/o-ultima-tigara

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.