Poezie

Omătul de altcândva

1 min lectură·4 ianuarie 2017

Mediu

Crivăț aspru galopează pe întinsul alb și pur,

Firav soarele rânjește printre norii plumburii;

Pe-un cal negru, în blăniță cu ciubote argintii

Amazoana solitară, suspinând privește în jur.

Ce lugubru se aude croncănitul trist de ciori,

Parcă-s urlete de lupi în zăvoiul cel din zare!

Și prin trupul delicat fără un gât de țuică tare,

Chiar de e suit pe șa, trec ai spaimei reci fiori.

Dar o cușmă sură apare prin zăpada neatinsă

Iar chiotul scurt trădează pe voinicul temerar

Ce-și arată sub cojoc coapse lungi de pădurar

Apoi fața lui se vede că-i plăcută și destinsă.

Deodată nechezând calul nervos se smucește

Din a frâului strânsoare și o ia spre iaz la trap

Iar conița pierzând toca întoarce brunetul cap

Spre chipeșul tinerel ce alergând o urmărește.

După saltul peste o groapă juna cade in omăt

Și armăsarul se oprește lângă balta înghețată;

Dar curând de brațe tari amazoana-i ridicată

Ca să cate amețită către ochi de Frumos Făt.

Ușurel înviorată de un treaz imbold primar

Palme reci așează lin pe fierbintele grumaz,

În spontana îmbrățișare trec clipele de extaz

Și sărut de basm, feeric face apusul în Gerar.

001.343

Adrian Tarita. “Omătul de altcândva.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-tarita/poezie/14101217/omatul-de-altcandva

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.