Poezie
Metempsihoză
1 min lectură·
Mediu
Luna iși arată chipul luat dintr-un pastel feeric
Din zenit pică amurgul ca o scară de mătase;
Atingând cu vrajă-n ochi duduițele frumoase
Sper să aflu fericirea într-o pată de întuneric.
Sub coroane mari de arțari pe o arămie cale
O neclară siluetă talia suplă își ondulează.
Cronica metempsihoză în artere oscliează,
Simt în inimă vibrând line acorduri feudale.
Autumnala adiere capricioasă frunze poartă
Pe sub pale felinare ca din clasică pictură.
Văd distinse trăsături la o splendidă făptură,
Ard privirile căprui pe ten de regină moartă.
Blondele șuvițe atârnă pe recunoscute buze
Lungi falange cu inele le inlătură pe spate.
Prin rochița azurie coapsele tresar cambrate,
Pașii elastici îs furați de la grațioase muze.
Cu o altă reverență mă înclin de farmec prins
Și șoptesc a șaptea oară al ei nume venerat;
Ea zicând că în ăst veac nu am mai întârziat
Mă sărută prima dată chiar sub felinarul stins.
001102
0