Trosnind
sub boli
nimicitoare,
ce trupu-mi macină,
auzul
mă aude,
Din casa ochiului
ce nu clipește
niciodată,
agonizând
în trupul
încă palpitând,
la granița
dintre abisul negru
și
Și ca un vânt ușor
de catacombă,
te-ai strecurat
prin tulbure lumină,
în anticamera
de-un luciu stins
a sufletului trist,
și-ai revărsat
lumina ta de vis,
sfărmând uriașe porți
sfioase,
în
Nopți pline de magie,
cu tine,
simbol sacru al vieții mele,
ce legi materia de spirit
și mă privești adânc
ca o prăpastie...
iubire păcătoasă,
m-ai rătăcit în hedonism!
Mi-ai săgetat cu privirea acră
trupul prea bătrân
să mă mai cuprindă.
De flăcările răutății tale,
am înghițit
cea mai amară pilulă a lumii.
M-ai azvârlit
în groapa
urii de sine...
O muscă muribundă
pe buze
de fecale aburinde,
O larvă viermuind
seva cirozei
hoitului de ciocolată,
Un cap de mort
flotând
în transpirația putrefacției,
Un falus cerebral
căzut
Visând la Mona Lisa,
Cârduri de gânduri calde și senine,
Le-am ignorat trecând pe lângă mine.
Nămețile din păr, durerea din privirea
Bătrânului trecând întâmplător pe stradă,
Nu îmi trezeau nici
Aceleași gânduri insomniace
Îmi devorează încet, dar sigur,
Firavele speranțe ce mai rătăcesc
Printre nisipuri mișcătoare cerebrale.
Că luna de dor îmi sângerează,
Că soarele-mi mai trist
Iubit de mesaline, absinturi și lues,
În sumbra-i evadare-n studioul din Arles,
De crunta-i pedepsie, răpus pe-un șevalet,
Cu magica-i visare punctează-n transcendent.
Prin noapte înstelată, pe
Îmi răstignesc privirea-n carul mare,
Din spatele orbitelor mă iscodesc,
Cu o silabă, fixez un punct pe bolta palatină
Și-n juru-i universul îl rostogolesc.
Iubesc și alb și negru, și zi și
Otrăvit,
cu fructul îndoielii
din codrul familial,
neîncrederea a încolțit
și dragostea mi-a schilodit.
Mă izolez,
de mine,
în mine,
în defetista-mi lume.
Închis în turnul meu de
Amurgul zorilor s-a stins
Înveninându-mi ochii.
În reverii mă regăsesc
Privindu-mă cum dorm,
Visându-mă cum mă privesc
Că dorm și mă visez.
O mai visez pe ea
Visându-mă că o
AS