Poezie

Tara mea de-odinioara

Publicatã în revista „Șansa lumii în derivã” – septembrie, Brasov 2001

1 min lectură·31 martie 2005

Mediu

Þara mea cântată-n ode și în coruri madrigale

Este unică în lume, și moș Gheorghe plânge-a jale...

- Apoi, de! O fost o vreme, când a fost prea mult cântată,

Iar acum, comedie, n-o vedem decât pe hartă...

Frumuseți de-odinioară, munți, câmpii, izvoare, marea,

Livezi mănoase, râuri limpezi, iarba verde, grâul, floarea,

Sărbători menite Þării, stejari falnici, hărnicie.

Þara-i precum o spus și Ștefan, noi trecători suntem sub glie.

Privighetori cântau în triluri și în cuget era vară...

Cine s-o mai cânte, taică? Corbii? Lupii-n plină iarnă?

Iar sărmanii-s rătăciți, triști și dezorientați.

Munții noștri aur poartă, ei sun flămânzi și speriați.

Și-apoi ce să cânte? Râul, colcâind de-mpuțiciune,

Sau păduri revendicate ori transformate în tăciune?

Păcură? Mizerii? ...zău! Noroc că mai e pe hartă,

Altfel poți să juri, nepoate, că Marea Neagră-i Marea Moartă.

La televizor urgii, deșertăciuni, destrăbălare...

Căldura cugetului nostru, istoria... cad în uitare.

Patriotism, fraternitate, să suferi pentru Þara ta,

Și ipocriții cei fățarnici o spun cu gura altuia.

Nu se mai compun poeme despre scumpa Maica Þară,

Cine s-o cânte iar în versuri? Slăvită ca odinioară?

Nu se mai citește-o carte, nici atât o poezie,

Dar-mi-te să-ți slăvești Þara? ... poate tata... de sub glie.

001.725

Adrian N. Pleșcãu. “Tara mea de-odinioara.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-n-plescau/poezie/113632/tara-mea-de-odinioara

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.