Poezie
Plapanda floare
Publicata in revista \"Sansa lumii in deriva\" - ianuarie 2006
1 min lectură·
Mediu
Ești plăpândă ca o floare... cineva hain odată
A-nșelat a ta iubire și de-atunci ești supărată.
Umbrele trecutului ațin încă a ta cale,
Parcă floarea cea plăpândă a rămas fără petale.
Iubirea și armonia urmate de suferință?
Biată floare pesimistă, cum uitași tu de sămânță.
Iubirile sunt trecătoare, una vine, alta pleacă,
Dar sămânța încolțește inc-o dată, și-nc-o dată.
Dacă iubirea cea apusă ai arunca-o în uitare,
Tot ce-a fost te-ar întări și ar fi ca o-nălțare.
Ai curaju’ să-ncolțești, nu contează unde-anume,
Fie mlaștină, deșert, n-aștepta oaza de mâine.
Dac-ar mai cădea petale-n altă iubire nebună
Pentru tine-i veșnic toamnă? Primăvara-i o minciună?
Ai curajul să iubești chiar de-ai sueri din nou...
Ar fi doar cum a mai fost. Ce-ar putea fi și mai rău?
Iubirea și armonia sunt o binecuvântare.
De ea fugi, nu de suferință. Și suferința-i trecătoare.
Mai bine cadă iar petale, și iar poți fi înfloritoare
Decât să fie veșnic toamnă. Curaj, că toate-s trecătoare!
002134
0