Poezie
Iubire neîmplinită
Publicatã în revista „Șansa lumii în derivã” – iulie 2003
1 min lectură·
Mediu
Dragostea mea… în ochii mei nu vezi iubire?
Privește-mă! Duios te mângâi c-o privire…
“Mă doare!” spui când eu la piept te strâng prea tare.
Dar te iubesc atât de mult încât mă doare.
Atâtea griji și-atâta zbucium te-nconjoară,
Trec zile, nopți, din zori și până-n seară,
Timpul se pierde, în negura uitată…
Când vei vedea iubirea mea curată?!?
Te strâng în brațe cu tristețe-amară.
Atât de rar te-mbrățișez… când va fi iară?
Și numai pe furiș, fur un sărut de-o clipă.
Și doar în treacăt te ating, arar, în pripă…
Ești precum stelele pe cer… departe.
Dar ne-auzim chiar de-am vorbi în șoapte.
De multe ori e-apăsător când ne-ntâlnim
Și trebuie ca doi străini să ne vorbim.
Și-acel minut la ani lumină depărtare,
Mi l-aș dori un infinit de-mbrățișare.
Clipa când mă săruți sublim… ce mult aș vrea,
Un infinit să fie cât… dragostea mea.
Poate-i prea mult să-mi spui că mă iubești.
Poate-ai minți să-mi spui că mă dorești…
Parcă cerșesc, chiar de-mi răspunzi cu dăruire.
Tânjesc după o șoaptă de… iubire…
002009
0