Poezie
Oare tu ești?
Publicatã în „Șansa lumii în derivã” – ianuarie 2005
1 min lectură·
Mediu
Oare tu ești fata care, în sfârșit, o întâlnesc?
E aievea chipul tău, la care de mult tânjesc?
Tu ești?! Că de-atâta vreme, zău așa, închipuie-ți,
M-am resemnat tânjind cu dorul la caii verzi de pe pereți.
Ne iubim de-atâta vreme și în sfârșit, ne întâlnim
Pentr-o clipă doar, în treacăt, n-avem timp să ne iubim...
Șezi în fața mea aievea și eu nu mă dumiresc
Cum pot face într-o clipă tot ce simt, tot ce doresc.
Ne-am iubit cu dăruire nopți și zile nesfârșite,
Ne-am mărturisit iubirea, sentimente-mpărtășite.
Dulcele extaz în doi, rostindu-ne numele-n șoapte,
Și adormeam îmbrățișați, legănați de vise-n noapte.
Iar acum doar într-o clipă, ce se scurge nemiloasă,
N-avem timp să ne iubim, timpul vitreg nu ne lasă.
Ne-om iubi la fel, în vreme, să nu fii tristă, să regreți...
Te-am sărutat pe gură-aievea, n-au fost caii verzi pe pereți.
001828
0