S o n e t 1 9 2

un sonet al timpului incremenit, asa l-am vazut eu.

pot spune ca una din strofe mi-a placut indeosebi?:
\"Brațe prelungi ce-nchid adânci volute,
Amestecând visările-ntr-o doară
Și paznicul iubirii ce-mpresoară
Adâncă rană, clipa-n zboruri mute.\"

versul de final e cheia sonetului, asa e, Adrian?

cu bine,
Dana

Dragă Dana,

Îmi cer scuze pentru întârziere. Probleme curente m-au ținut departe.
Îți destăinuiesc faptul că mi-am imaginat figura ezoterică a Bătrânului Zilei, centrul de gravitație specific al religiei budiste. De fapt orice religie confesională își are nucleul său gravitațional. În religia aztecă, maiașă, persană sau caldeană figura centrală se numește Jesod. În ezoterismul creștin centrul de gravitație specific este Fiul Omului. cred că a existat intenția inițială de a demonstra unitatea de concepție ce se poate descoperi în toate religiile. În acest fel, cred că ultimul vers este - cum întrebai - o cheie. Este cuprinderea acestui chip superior între limitele ce fixează absolutul, adică între mișcare și repaus.
Am scris un pic mai mult, ca să mă pedepsesc pentru întârziere.
Poate ne vedem la Brașov, cu ocazia lansării de vineri a lui Michel Marin. Eu voi fi acolo.
Cu prietenie
Adrian