Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Șcheiul, iarna

Ciclul \" Sonetele Brasovului\". Sonet 650

1 min lectură·
Mediu
Tot mai departe-i centrul. Printre case
Adastă taine învelind hotarul.
În sobe țipă la răstimpuri jarul,
Chemând prin hornuri moșul semn să lase.
Pe străzi de mult n-a mai trecut coșarul.
De pe Ciocrac, cu frig adânc în oase,
Apar copii cu steaua. Șube groase
Ascund la piepturi, din vechime, harul.
Rar câte-un om. Tăcere grea în trepte.
Un iz de mere coapte intră-n nări.
Sub temelii stă șarpele s-aștepte
Zvon de muieri luptându-se-n ocări.
Pătrunde-un cantor în altar să-ndrepte
Lumina-n sfeșnic. Brazii-și fac urări.
15 decembrie 2007
002.464
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
88
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “Șcheiul, iarna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/1785822/scheiul-iarna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.