Poezie
Casa Mureșenilor
Ciclul \"Sonetele Brașovului\" Sonet 598
1 min lectură·
Mediu
Un gang și curtea. Trepte în spirală.
Andrei și Iacob ne privesc din rame.
Ar vrea cu noi la trudă să se-nhame,
Să dea-n salon concert final, de gală.
Prin aer trec întretăieri de game.
M-așez tăcut și-nduioșat în sală.
Îi simt cum trec neauziți, cu fală.
Secunde-n urmă-s indecise scame.
Pe clapele pianului trec veacuri
În grația regalului sonor,
Iar slovele-n Gazetă dau atacuri
Schimbând osânde și căderi în zbor.
Adoarme-n taină râvna în hamacuri
Și se-nfășoară zodii pe-un mosor.
13 august 2007
023.545
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 84
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “Casa Mureșenilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/1773044/casa-muresenilorComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Ținuta noastră \"de preumblare\" este una lejeră, precum vezi. Oricum am sucit și învârtit lucrurile, oricât mi-aș fi dorit încriptări și multiplicări de sensuri, nu a ieșit decât așa. Aproape împotriva voinței mele. Aștept să mă lămurească și pe mine cineva de ce ? Autorul habar n-are.
0

Sonetul acesta îl citesc pe ritmul unei muzici ce-mi vine de undeva din interior, mă bazez mult pe intuiția pe care și tu o dai prin vers, intuiție pentru cititor. Intuiția trebuie înțeleasă ca o contemplare nemijlocită a relație dintre subiec- obiect, e de fapt o intuiție senzorială. Toate acestea chiar dacă nu le-am văzut fizic acum le percep la nivelul intuiției intelectuale, a minții. Să mă cred o vozionară? De fapt ce se întâmplă? Eu văd cu ochii minții ceea ce tu ne prezinți aici. Mulțumesc pentru acest popas… pot merge mai departe spre trebuurile mele