Poezie
Junii 1 (Defilarea Junilor)
Ciclul \"Sonetele Brașovului\" Sonet 581
1 min lectură·
Mediu
În semeție s-a pornit alaiul.
Spre Pietre râuri de mărgean pe ii.
Privesc în jur sub ample pălării
Și trec solemn să ispitească raiul.
Sunt Junii Tineri niște cruzi copii.
Se țin de crupa cailor ca scaiul
Și-abia în Prund se-ntinde evantaiul
Aleselor veșminte din vecii.
Brașovecheni și Albiori în ceată,
Cu cei Bătrâni și-n urmă Dorobanți,
Se-nșiră lent cu râvna-n trup săpată
Prin Șcheiul lor, descoperind savanți
Cum din izvor se înălțau deodată
Lumini eterne de-nzeciți talanți.
2 noiembrie 2007
053.949
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 81
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “Junii 1 (Defilarea Junilor).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/1768233/junii-1-defilarea-junilorComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Păi ce să audă Junii mei de Valentinul ăsta, sau cum îi zice, că nici eu n-am auzit. Sau mă prefac neștiutor.
Cu aceeași prietenie
Cu aceeași prietenie
0
Minunat si acest sonet !
Palaria jos, Valeriu
Palaria jos, Valeriu
0
da, excelente aceste sonete în care ca un desenator iscusit prinzi liniile de mișcare, aritmiile, evantaiul de stări, eflorescența și efervescența urbei. te citesc mereu cu aceeași plăcere.
0
Valeriu - onorat de asemenea cititori. Mergem înainte.
Florin - e mare lucru pentru mine această confruntare cu părerea celor care pot fi mai puțin familiarizați cu spațiul avut în vedere și de la care era vital să aflu dacă produsul muncii poate păstra interes.
Florin - e mare lucru pentru mine această confruntare cu părerea celor care pot fi mai puțin familiarizați cu spațiul avut în vedere și de la care era vital să aflu dacă produsul muncii poate păstra interes.
0

Te citesc în continuare și nu încetez să mă minunez. :)
Cu prețuire,
ID