Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Strada Sforii

Ciclul \"Sonetele Brașovului\" Sonet 570

1 min lectură·
Mediu
Din Poarta Șchei spre Cerbului ridică
Ziduri abrupte austere case
Și treci absent, pierzându-te-n angoase.
Observi că umbra s-a lungit de frică.
Un felinar statura îți descoase
Până când gândul frământat abdică
Și pe obraz reci stropi subit aplică
Peceți târzii de-nvolburări hidoase.
Cu pas alert, n-ai altă țintă-n față
Decât să ieși în larg de sub poveri
Ce te strivesc din urmă și te-nhață.
Îl uiți pe azi cum l-ai uitat pe ieri
Și dintr-un colț neluminat de viață
Irup decis aceleași vechi dureri.
28 aprilie 2007
Gruiu
033.468
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
89
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “Strada Sforii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/1765586/strada-sforii

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@maria-prochipiucMPMaria Prochipiuc
Pentru că e atâta liniște în noaptea când somnul nu te cuprinde, ce poți face, decât să pornești la drum cu poetul. Revăd intrarea și iesirea de pe Cerbului prin acea poartă numită a Șcheiului. Mi-ar place mereu să intru așa cum spune primul vers, ca apoi să o iau pe Sforii ( cred că ai un sonet și pentru această străduță) să merg în neștire pe sub zidurile vechi de sub cetate și obosită de drum să intru prin poarta Șchei și să poposesc nu mai departe de numărul Unu. Ai reușit atât de fin să ascunzi sau mai bine spus să țeși acea pânză cu fire nevăzute a mai multor momente… stropii reci ai unei oboseli, a unei stări ce lasă urme adânci, argintând tâmplele întru contemplare, pune în vers frumusețe și imagine.
0
@maria-prochipiucMPMaria Prochipiuc
Da, uite nu am citit la subtitlu, era vorba chiar de ceea ce gândeam, acum mi s-au deschis ochii versurile de mai jos tocmai asta vrea să ne prezinte, mă dusesem cu gândul mai departe, dar totul era aici:

Cu pas alert, n-ai altă țintă-n față
Decât să ieși în larg de sub poveri
Ce te strivesc din urmă și te-nhață

- asemănasem aceste versuri cu altă parte a coborârii pe Cerbului, mă gândeam de ce ultimul vers, dar acum se explică totul. De asta e bine să citești chiar și ce scrie sub titlu...
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Interesanat ce pot naște versurile în memoria celui ce reface traseul. Pentru ceilalți însă, dacă nu pot fi un ghid în sens geografic, m-aș împăca cu ideea că le pot oferi ceva din emoția călătorului care reia mereu traseul, până la identificare cu el.
0