Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cenușă

Sonet 757

1 min lectură·
Mediu
Din volumul Orele Tăcerii (Sonete 6), aflat în pregătire.


Aceste 85 de sonete au fost scrise în 69 de zile și adună Teama, Necunoscutul, Răscrucea, Îndoiala, Spaima, Surprinderea, Rugăciunea, Speranța, Dorința, Așteptarea, Panica, Iubirea, Neajutorarea, Chinul, Întrebările, Uimirea, Nedumerirea, Seninătatea, Þipătul, Risipa, Durerea, Credința trăite timp de 10 ore, între două neașteptate și răvășitoare experiențe pe patul de spital.
Autorul s-a străduit să dea textelor independență, dar, deopotrivă, le-a alcătuit și trăit în continuitatea desfășurării lor epice.


\"ORELE
Coperta I : reproduce o lucrare a pictorului Dmitry Brodetsky




Învinge oare împrejur știutul
Rămas în ceasul care încă fierbe
În răbufniri și încleștări acerbe
Care să-mpingă spre lumină lutul ?

S-au spus în juru-mi un noian de verbe
Și ele-mi sunt în temelii avutul
Ce-mi iscodește-nsuflețit trecutul
De care fug să nu-i mai dărui jerbe.

Sunt încă-n aer zvârcoliri sihastre,
Chemări târzii spre dincolo. Firav,
Aud un zvon. Tălăzuiri albastre

Îmi flutură cămașa. Demn și grav
Alung cenușa din uitate glastre
Să pot primi un licărit suav.
002728
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
165
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “Cenușă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/13961165/cenusa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.