Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Vis 9

Sonet 756

1 min lectură·
Mediu
Din volumul Orele Tăcerii (Sonete 6), aflat în pregătire.


Aceste 85 de sonete au fost scrise în 69 de zile și adună Teama, Necunoscutul, Răscrucea, Îndoiala, Spaima, Surprinderea, Rugăciunea, Speranța, Dorința, Așteptarea, Panica, Iubirea, Neajutorarea, Chinul, Întrebările, Uimirea, Nedumerirea, Seninătatea, Þipătul, Risipa, Durerea, Credința trăite timp de 10 ore, între două neașteptate și răvășitoare experiențe pe patul de spital.
Autorul s-a străduit să dea textelor independență, dar, deopotrivă, le-a alcătuit și trăit în continuitatea desfășurării lor epice.


\"ORELE
Coperta I : reproduce o lucrare a pictorului Dmitry Brodetsky




O-mbrățișare când vibrări împarte
Căldura celei ce tăcut închide,
Sub geana blândă, jocul de aspide;
Un blând popas pe-o margine de carte;

Săruturi moi prin noaptea ce ucide;
O taină-n bolți când norul se desparte
Să facă loc tăcerilor deșarte
Sub vlaga poftei cu rotiri avide.

O rugăciune repetată-n strane,
Când îndoiala m-a supus de tot.
Cu toate-ascund o taină în icoane

Cu îngeri drepți, într-un sublim chivot.
Smulgându-mi trupul din pustii cotloane
Mă-ncredințez că să mă-nalț mai pot.
002566
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
166
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “Vis 9.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/13961062/vis-9

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.